Ghimpu, REALES președinte PL. A vrut să-i vadă pe cei care au votat ÎMPOTRIVĂ


La fel ca și la congresele anterioare, Mihai Ghimpu nu a avut nici de această dată un contracandidat la funcția de președinte al PL.
Cei trei contracandidați propuși de delegații la congres, Dorin Chirtoacă, Valeriu Munteanu și Corina Fusu, au decis să își retragă candidaturile.
„Sunt onorată că pentru prima dată de la fondarea PL, la această funcție importantă este înaintată o doamnă, dar am mult de lucru în Organizația de femei a PL pe care o conduc, dar și în comisia parlamentară din care fac parte”, și-a argumentat Corina Fusu refuzul de a candida.
Și Valeriu Munteanu a preferat să nu-i fie contracandidat lui Ghimpu, explicând că fiecare trebuie să muncească fără a se gândi la funcții. „Prefer să mă dedic creației legislative și combaterii corupției. Am o casă de copii și nu vreau să le răpesc din timpul pe care îl petrecem împreună”, a spus el.
Dorin Chirtoacă a anunțat că are și așa suficiente funcții. „Între funcția de primar al capitalei și președinte PL, eu o aleg pe prima”, a declarat Chirtoacă.
Mihai Ghimpu a fost votat cu 1 694 de voturi pentru și 14 voturi împotrivă. 23 de delegați la congres s-au abținut.
Procesul de vot a fost marcat de mai multe incidente.
Mihai Ghimpu a insistat să fie numărați de două ori cei care au votat pentru și cei care au votat împotrivă. De la primul vot și până la al doilea, numărul celor care s-au pronunțat împotriva candidaturii lui Ghimpu a crescut de la 9 la 14 persoane.
Tot astăzi, liberalii și-au ales și noii prim-vicepreședinți și vicepreședinți. Prim-vicepreședinții PL au devenit Dorin Chirtoacă, Anatol Șalaru și Corina Fusu, iar vicepreședinți – Veaceslav Untilă, Valeriu Munteanu, Mihai Moldovanu, Lilian Carp.









































































