Gaze naturale românești: Contract de 1,6 miliarde de euro semnat de Petrom cu italienii de la Saipem pentru lucrări de infrastructură în Marea Neagră
2370
OMV
Compania OMV Petrom a anunțat joi că a semnat contractul principal pentru dezvoltarea infrastructurii Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, care ar urma să producă primele cantități de gaze în 2027.
Contractul a fost a semnat cu Saipem S.p.A. și Saipem Romania SRL (Saipem) pentru lucrări de proiectare, achiziții, construcție, instalare și punere în funcțiune, în valoare de aproximativ 1,6 miliarde euro.
Prețul va fi plătit în cote egale de OMV Petrom și Romgaz, cele două companii asociate în proiectul producției de gaze din Marea Neagră, transmite g4media.ro.
Saipem este o companie multinațională italiană de servicii pentru câmpuri petroliere și una dintre cele mai mari din lume în acest domeniu. Până în 2016 a fost o subsidiară a companiei italiene de petrol și gaze Eni, care a rămas acționar minoritar în Saipem.
Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre. OMV Petrom și Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului. Neptun Deep va genera o producție de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, România urmând să devină cel mai mare producător de gaze naturale din UE.
Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino și Pelican Sud include 10 probe, 6 în ape adânci (circa 1000 metri) și 4 în ape puțin adânci (circa 100 metri), 3 sisteme de producție submarine și rețeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore în zona de apă cu adâncimea de 100 de metri, conducta principală de gaze către țărm (circa 160km) și stația de măsurare a gazelor Tuzla.
În cadrul contractului, Saipem va furniza servicii de management, proiectare, achiziții, fabricare, asamblare, transport maritim, instalare, testare și punere în funcțiune pentru instalațiile maritime din cadrul proiectului.
În plus, contractul Implică testarea și punerea în funcțiune, pentru stația de măsurare a gazelor naturale, și secțiunile de lângă țărm și de pe uscat ale conductei de producție gaze, care vor fi construite de alți contractori.
Atribuirea contractului s-a făcut in urma unui proces public de achiziție.
Alessandro Puliti, CEO Saipem, a declarat că ”vom folosi echipa noastră locală, din cadrul Centrului Tehnologic de lângă Ploiești, pentru testarea materialelor care vor fi utilizate pentru instalațiile offshore. Acest centru reunește 200 de cercetători și experți, iar 95% dintre ei sunt români”.
OMV Petrom este controlat de statul austriac, cu statul român acționar majoritar, iar Romgaz e controlat de statul român. Fiecare companie deține 50% din compania de proiect, iar OMV Petrom e liderul asocierii.
23.09.2026
10:55
23.09.2026
10:44
23.09.2026
10:34
23.09.2026
10:28
23.09.2026
10:14
23.09.2026
10:00
23.09.2026
09:46
23.09.2026
09:45
23.09.2026
09:30
23.09.2026
09:05
23.09.2026
10:55
23.09.2026
10:44
23.09.2026
10:34
23.09.2026
10:28
23.09.2026
10:26
23.09.2026
10:14
23.09.2026
10:00
23.09.2026
09:46
23.09.2026
09:45
23.09.2026
09:30
23.09.2026
09:23
23.09.2026
09:05
23.09.2026
09:00
23.09.2026
06:26
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
















