FOTO // IMAGINEA de la atentatele din 11 septembrie pe care nimeni nu a văzut-o timp de 16 ani
4812
sursa: google.ro Printre imaginile dezastrului din 11 septembrie se numără şi cele de la periferia evenimentului, în care pe feţele oamenilor este surprins şocul şi încercarea de a înţelege evenimentul.
Fotograful Robert Clark a realizat o parte dintre cele mai publicate imagini ale dezastrului din 11 septembrie.
În această serie sunt incluse imagini pe care le-a realizat de pe acoperişul unui bloc din Brooklyn, care surprind cu încetinitorul momentul coliziunii.
Acum, la 16 ani de la 11 septembrie, Clark a distribuit presei o imagine din momentul atacului care nu a mai fost văzută până acum.
„Clădirea era plină de artişti hipsteri, pictori şi sculptori, genul de persoane care nu se trezesc dimineaţa devreme”, a declarat Clark. „Acoperişul a început să se umple în momentul în care turnurile au început să se prăbuşească. Toată lumea se uita. Cuplul din dreapta era întins pe jos, fata stătea şi plângea în timp ce băiatul o consola. În acel moment a îngenunchiat şi a sărutat-o”, a adăugat el.
Identitatea persoanelor este momentan necunoscută. Din cauza intensităţii evenimentului, formalităţile obişnuite nu au mai fost realizate de fotograf, precum numele persoanelor din fotografie.
Clark a terminat 30 de role de film înainte ca soarele să apună, o rezervă pe care o avea pentru fotografiile din Thailanda de pe 12 septembrie.
Clark a avut multe sentimente amestecate în momentul în care le-a developat, neştiind ce să facă cu fotografiile.
Sursa: National Geographic
24.01.2019
15:02
11.10.2018
19:02
22.08.2018
16:03
25.03.2018
09:30
20.03.2018
08:30
29.10.2017
18:01
05.07.2017
19:05
18.01.2017
14:01
19.10.2016
09:01
13.04.2016
09:15
09.11.2015
08:00
29.10.2013
12:42
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
28.08.2026
16:32
28.08.2026
16:06
28.08.2026
16:01
28.08.2026
15:44
28.08.2026
15:17
28.08.2026
15:10
28.08.2026
15:09
28.08.2026
14:50
28.08.2026
14:49
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















