FOTO // Igor Grosu, Adrian Dupu și Cristian-Leon Țurcanu, OMAGIU pentru Alexandru Ioan Cuza: „Sărbătorim astăzi 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, un moment care reprezintă primul pas spre formarea României moderne”
1561
Președintele Parlamentului Igor Grosu, alături de secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din Guvernul României, Adrian Dupu, și Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, au depus astăzi flori la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Chișinău, personalitate istorică marcantă, care a avut o contribuție importantă la constituirea statului român modern.
„Sărbătorim astăzi 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, moment care reprezintă primul pas spre formarea României moderne. Fiind din Iași, am spus tot timpul că România s-a născut la Iași. Mica Unire sau primul pas spre realizarea României moderne e o zi importantă și deosebită pentru toți românii, oriunde s-ar afla. Mă bucur să mă aflu azi la Chișinău cu domnul președinte Grosu, cu domnul ambasador să marcăm acest eveniment important și să dăm dovadă de unitate”, a declarat secretarul de stat Adrian Dupu, la monumentul personalității care a avut o contribuție importantă la constituirea statului român.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat la rândul său că, pe 24 ianuarie 1859, liderii politici au dat dovadă de curaj și au luat o decizie corectă.
„A fost un eveniment cu o încărcătură istorică puternică, un exemplu care ne determină să ne gândim la rece la acele decizii curajoase ale înaintașilor noștri și să fim gata pentru orice decizie atunci când timpul o va cere”, a declarat Igor Grosu, citat de Radio Chișinău.
Totodată, Ambasadorul României în R. Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a afirmat că Bucureștiul va continua să susțină Chișinăul pe drumul său european, dar și pentru depășirea crizelor.
„Cele mai importante proiecte ale României și ale Bucureștiului se fac împreună cu Rep. Moldova și pentru cetățenii din Rep. Moldova. În acest an, 2023, dorim să continuăm tot ce s-a început anul trecut și în anii anteriori. Vom persevera și vom fi foarte consecvenți în susținerea Rep. Moldova în parcursul său european și vom lucra să depășim împreună toate crizele care ne afectează pe noi toți. Avem proiecte comune aproape în toate domeniile”, a spus Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu.





24.09.2026
02:53
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
24.09.2026
00:25
24.09.2026
00:08
24.09.2026
00:06
23.09.2026
23:21
24.09.2026
02:53
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
24.09.2026
00:25
24.09.2026
00:08
24.09.2026
00:06
23.09.2026
23:21
23.09.2026
23:06
23.09.2026
22:59
23.09.2026
22:37
23.09.2026
22:27
23.09.2026
21:37
23.09.2026
21:32
23.09.2026
20:44
23.09.2026
20:42
23.09.2026
19:43
23.09.2026
19:40
23.09.2026
19:25
23.09.2026
19:16
23.09.2026
19:12
23.09.2026
19:01
23.09.2026
18:59
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață















