FOTO // Doi ex-premieri au asistat la victoria Moldovei în Cupa Davis
2501
Naționala R. Moldova de Cupa Davis s-a impus cu scorul de 4-1 în fața Egiptului, în prima rundă a Zonei a II-a Euro/Africa și va întâlni în turul următor naționala Belarusului. În tribunele Sălii Polivalente au fost prezenți ex-premierii Vlad Filat și Ion Ciubuc, care le-au purtat noroc jucătorilor noștri. Mai mult, cei doi s-au descătușat la un moment dat și au „făcut valuri” în tribune, alături de cei circa 1 000 de spectatori. La partida de dublu, care a avut loc sâmbătă, a fost prezent și primul președinte al R. Moldova, Mircea Snegur.
Naționala Moldovei conducea cu 2-1 în fața Egiptului după două zile, iar meciul dintre Radu Albot și Mohamed Safwat era „totul sau nimic” pentru noi. Radu a început mai prost meciul și a cedat primul set cu scorul de 6-2. Totuși, acesta și-a revenit foarte repede și și-a adjudecat următoarele trei seturi, scor 6-3, 6-4, 6-4.
Imediat după câștigarea meciului, Radu a fost luat în brațe de colegii săi și împreună au făcut turul de onoare în aplauzele spectatorilor. Vlad Filat a intrat pe stadion și l-a îmbrățișat pe Radu Albot, după care i-a transmis un mesaj. „Sunt bucuros că avem în R. Moldova așa tenismani de valoare. Băieții noștri au învins cu scorul de 4-1 echipa Egiptului, demonstrând încă o dată întregii lumi că avem o echipă puternică. Le mulțumesc tuturor care au muncit pentru această victorie și sincere felicitări lui Radu Albot pentru evoluțiile din aceste zile, sper că va rămâne în continuare motorul echipei noastre! Înainte spre noi victorii!”, a scris Filat pe pagina sa de Facebook.
Meciul cinci dintre Maxim Dubarenco și Sherif Sabry nu a mai contat, dar primul s-a impus în trei seturi 7-6, 6-4, 6-4.
În runda următoare, Albot&Co va întâlni pe teren propriu naționala Belarusului, care s-a impus cu 4-1 în fața Irlandei. Meciurile din runda a doua vor avea loc în aprilie 2014.
24.12.2018
16:30
05.04.2018
19:40
05.04.2018
17:20
27.03.2018
09:03
13.03.2018
07:30
19.06.2017
20:02
04.03.2017
12:02
05.01.2017
08:01
05.04.2015
11:50
06.06.2014
10:36
14.03.2014
15:46
26.01.2014
13:40
15.08.2026
01:05
15.08.2026
00:17
15.08.2026
00:10
14.08.2026
23:48
14.08.2026
22:57
14.08.2026
21:48
14.08.2026
21:03
14.08.2026
21:03
14.08.2026
20:54
14.08.2026
20:21
14.08.2026
19:57
14.08.2026
19:33
14.08.2026
18:36
14.08.2026
18:20
14.08.2026
18:08
14.08.2026
17:56
14.08.2026
16:59
14.08.2026
16:30
14.08.2026
15:50
14.08.2026
15:47
14.08.2026
15:30
14.08.2026
15:23
14.08.2026
15:09
14.08.2026
15:02
14.08.2026
15:02
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
Senatul SUA adoptă „Legea Lindsey Graham” de sancționare a Rusiei și Iranului, care extinde puterile tarifare ale lui Trump și deschide un nou front de dispută în Camera Reprezentanților
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz





















