FOTO // Cum arăta cu adevărat voievodul Ștefan cel Mare. Portretele cunoscute nu au nicio legătură cu realitatea istorică

Aspectul fizic al lui Ștefan cel Mare, așa cum a intrat în mentalul colectiv este total fantezist spun specialiștii, total rupt de realitate istorică. Adevăratul chip al marelui voievod se mai păstrează doar în câteva reprezentări religioase medievale și este de-a dreptul suprinzător.

Deși este extrem de faimos, unul dintre cei mai cunoscuți voievozi români, Ștefan cel Mare, este încă un personalitate misterioasă din câteva puncte de vedere. Nu se știe cu exactitate cauza morții și, culmea, cum arăta cu adevărat. Potretele marelui voievod intrate în mentalul colectiv și binecunoscute publicului larg, sunt de fapt, spun specialiștii, rodul imaginației artiștilor fără nicio legătură cu realitatea. Ștefan cel Mare, așa cum îl cunoaștem toți, din aceste reprezentări artistice și mai puțin istorice, avea mustăți, în unele cazuri bine tunse, specifice mai degrabă epocii comuniste, cu păr lung buclat pe umeri, cu un chip sculptural, aproape ascetic dar în același tip masculin, cu maxilare late, bine definitive dar și o privire cruntă cu ochi oțeliți. Reprezenta idealul masculin. În plus, toată lumea știa că era mic de statură, o caracteristică fizică care i-a bântuit imaginea voievodului după moarte, grație lui Grigore Ureche, un cronicar care a trăit cu un secol mai târziu și nu l-a văzut niciodată în carne și oase. Specialiști au identificat însă potrete contemporane voievodului care ni-l prezintă pe adevăratul Ștefan cel Mare, din punct de vedere al aspectului fizic. Concluziile sunt surprinzătoare.

Despre aspectul fizic al lui Ștefan cel Mare a scris cronicarul Grigore Ureche în ”Letopisețul Țării Moldovei”. Principala caracteristică fizică pe care o desprindem din textul lui Ureche este că marele voievod era mic de statură. „Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare la statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoria fără giudeţiu. Amintrilea era om intreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie era meşter, unde era nevoie însuşi se viriea, ca vazându-l al săi, să nu să îndărăptieze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde biruia alţii, nu perdea nădejdea, ca ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor.”, scria Grigore Ureche. Relatarea este importantă dar ridică semne de întrebare, mai ales că Grigore Ureche s-a născut la aproape un secol de la moartea lui Ștefan cel Mare.

Mai apoi, începând cu secolul XIX au început să apară și potrete idealizate ale lui Ștefan cel Mare, bazate pe niște reprezentări târzii după canon bizantin și mai puțin pe baze istorice. ” Figura lui Ştefan cel Mare era cunoscută numai după o litografie fantezistă a lui Gheorghe Asachi, litografie care fusese executată după o pictură de la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi după o copie de pe tabloul votiv al bisericii de la Bădeuţi, care însă nu era cel original. Ambele aceste variante portretistice stau sub influenţa artei post-bizantine; o figură meditativă, mai curând ascetică, notă accentuată de mustăţi şi barbă imense”, scrie istoricul Ion Solcanu, specialist în artă medievală în articolul ”Portretul lui Ştefan cel Mare în pictura epocii sale. Noi consideraţii”, inclus în lucrarea ”Ştefan cel Mare şi Sfânt 1504-2004. Portret în istorie”. În perioada comunistă, idealizarea s-a accentuat, fiindu-i adăugate caracteristici muncitorești, cu o figură fermă, dârză, maxilare late, bine conturate, mâini puternice, muncite, cu mustață proletară. Evident, fără nicio legătură cu realitatea.

Unde poate fi văzut adevăratul chip al lui Ștefan cel Mare

Situația era complicată și de fpatul că imaginea voievodului de pe zidurile multor mănăstiri a fost distrusă, de timp sau invazii. Tocmai de aceea, chipul lăsat moștenire de Asachi, a fost considerat cel mai corect și preluat și utilizat inclusiv în pictura bisericească mai târzie. O descoperire aparte avea însă să scoată la iveală adevăratul chip al voievodului. Mai precis, la finele secolului al XIX lea, Episcopul Romanului, Melchisedek, a descoperit în 1881, pe filele Tetraevangheliarului de la Mănăstirea Humor, o reprezentare a chipului lui Ștefan cel Mare, total diferit de cel al lui Asachi. Descoperirea erau cu atât mai importantă cu cât, acel manuscris provenea din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, adică din 1473, miniat de ieromonahul Nicodim de la Mănăstirea Putna.

Deși descoperirea a fost comunicată Academiei Române, portretul nu bătea cu ceea ce-și imaginea și își doreau contemporanii lui Melchisedek. Inclusiv, Bogdan Petriceicu Hașdeu a respins ipoteza că reprezentarea de pe Tetraevanghelier ar fi reprezentarea adevărată a chipului lui Ștefan. Istorici precum Nicolae Iorga sau Balș au început însă să dea atenție documentului și au fost studiate de-a lungul deceniilor mai toate reprezentările lui Ștefan de pe zidurile bisericilor mănăstirești, ctitorite în timpul vieții sale. Evident, studiile au rămas doar în mediul academic, fără să se schimbe tendinețele de idealizare artistică a portretului voievodului. Specialiștii au ajuns la concluzia că singurele reprezentări realistice ale chipului marelui voievod se păstrează doar pe Tetraevangheliarul de la Humor, dar și la mănăstirile de la Sfântul Ilie Suceava, Voroneț, Sfântul Nicolae Rădăuți, Pătrăuți, Sfântul Nicolae Dorohoi, Dobrovăț dar și Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

”Dintre toate portretele pictate ale lui Ştefan cel Mare, originale şi contemporane lui sunt, cert, numai cele de pe evangheliarul de la Humor şi din pictura bisericii Voroneţ şi, incert, cel din pictura bisericii Pătrăuţi. Celelalte portrete ale marelui voievod trebuie apreciate diferenţiat pentru că, după cum s-a constatat din cele expuse mai sus, portretele din pictura bisericilor Sf. Ilie – Suceava şi Sf. Nicolae – Rădăuţi sunt, în parte, refaceri târzii; cel din pictura bisericii Sf. Nicolae – Dorohoi este martelat, iar cel din tabloul votiv al bisericii Dobrovăţ, deşi original, a fost totuşi executat cu un sfert de secol după moartea lui Ştefan cel Mare”, adaugă istoricul Solcanu. Nicodim, cel car au realizat miniaturile de la Humor, sau artiștii care au pictat tablourile votive de la Pătrăuți și Voroneț, cel mai probabil l-au văzut pe voievod în carne și oase.

Aspectul fizic real al voievodului: roșcat, neras și cu tendințe de îngrășare

Pe baza, potretelor votive de la Pătrăuți și Voroneț dar și a miniaturilor de la Humor s-a ajuns la concluzia că Ștefan cel Mare era de fapt cu părul blond-roșcat, cu barba roșcată, mai degrabă nerasă decât o barbă în toată puterea cuvântului, cu tendințe de îngrășare. Chipul îi era rotund, gâtul gros și o figură mai degrabă blândă. ” O figură plină, rotundă, cu frunte largă, cu sprâncene groase, dar frumos arcuite care străjuiesc ochii albaştri cu nasul drept şi subţire, sub care o mustaţă deasă acoperă buza de sus, cu o barbă puţin voluntară. Acest chip care exprimă seninătate şi blândeţe, tânăr în portretul de pe foaia din evangheliar, mai vârstnic în pictura voroneţiană, dar viguros în ambele, este încadrat de un şuvoi de plete blonde care îi acoperă gâtul şi umerii aşa cum, şi astăzi, în regiunile de munte, unde portul nostru strămoşesc s-a păstrat nealterat, mai poartă bătrânii satului”, precizează Ion Solcanu.

Era un războinic vânjos, cel puțin asta sugerează imaginile. Despre înălțime nu se știe nimic. Se poate bănuie, pe baza dimensiunilor spadei sale, că nu era în niciun caz mic de statură. Este evident că avea probleme cu greutate, cu tendințe de obezitate mai ales către bătrânețe. De altfel se bănuiește că a suferit de gută și diabet, complicații ale unor mese prea bogate și a unei greutăți corporale scăpate de sub control.