FOTO // Cea mai FRUMOASĂ fetiță din lume, la numai cinci ani!
2439
Instagram O fetiță pe nume Jare a devenit cea mai frumoasă din lume, la numai cinci ani. E drept, titlul nu i-a fost conferit în cadrul vreunui concurs, însă tot Internetul este de acord că trăsăturile ei sunt unice.
„Extraordinar!”, „Uluitor!”, „o păpușă vie” – sunt doar câteva dintre aprecierile venite online, după ce un fotograf din Nigeria,Mofe Bamuyiwa, a postat pe Instagram o poză cu ea.
Bărbatul pur și simplu a fost impresionat de frumusețea ei, nici măcar nu i se cunoaște numele întreg. Se știe doar că fata, împreună cu două surori de-ale ei, de 7 și 10 ani, încearcă să devină model. Contul de Instagram cu care cele trei încearcă să impresioneze lumea modellingului se numește the_j3_sisters.
Pentru că mulți dintre cei care au văzut poza s-au arătat neîncrezători că așa un chip ar putea exista, fotograful s-a simțit dator să adauge: „Da, este umană! Și mai e și un înger!”, transmite Libertatea.
Afirmație cu care toată lumea e de acord. ”E atât de frumoasă!”, ”absolut uluitoare”, ”minunată, cu adevărat!”, exclamă alți internauți.
Chiar dacă Jare are doar cinci ani si până acum nu a avut contracte, nu e deloc sfioasă în fața aparatului de fotografiat. Privește direct spre cameră și debordează de încredere în propria persoană, semn că într-o zi ar putea călca pe urmele lui Iman sau Naomi Campbell.
Prima care a fost numită ”cea mai frumoasă fetiță din lume” este Thylane Blondeau, în acea vreme o copilă blondă, cu ochi albaștri, de numai 4 ani. Cel care a făcut-o celebră a fost designerul Jean Paul Gaultier. Ulterior, Thylane a urcat pe podium pentru mai toți designerii celebri. Acum în vârstă de 17 ani, Thylane e actriță.
După Thylane și alte fetițe au mai primit acest titlu, cel ami recent fiind rusoaica Anna Knyazeva, de șase ani, devenit deja model profesionist, în ciuda vârstei fragede.
Foto: Instagram
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















