REPORTAJ FOTO // 23 de ani! „Marș al memoriei”, organizat la Chișinău
3761
Câteva sute de oameni, politicieni, combatanți ai războiului de pe Nistru, dar și cetățeni simpli s-au adunat astăzi dimineață în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, pentru a aduce un omagiu și a depune flori în memoria eroilor căzuți pentru apărarea integrității R. Moldova. Astăzi s-au împlinit 23 de ani de la începutul războiului în regiunea transnistreană.
Își amintesc cu lacrimi în ochi prin ce le-a fost dat să treacă, au rămas schilodiți, fără familii, copii și părinți, dar atunci când sunt întrebați dacă ar mai fi pregătiți vreodată să ia arma în mână pentru a-și apăra patria, spun că o vor face fără nicio ezitare.
„O patrie am, nu două. Sunt originar din Cocieri și războiul m-a prins acasă. În cuvinte nu e posibil să descrii prin ce am trecut noi acolo. Unii dintre camarazi nu s-au mai întors. Autoritățile nu trebuie să-și amintească de noi doar în această zi, pentru că urmașii noștri, copiii, vor înțelege altfel ce a fost și pentru ce am luptat”, susține colonelul în retragere Alexandru Gorgan.
„Presiunea pe care am trăit-o pe platoul de la Cocieri nu o voi uita niciodată. Dacă va fi nevoie, vom lupta din nou pentru a ne apăra țara românească. Chiar dacă uneori suntem uitați de autorități, solidaritatea ostășească ne unește și ne face să mergem mai departe”, adaugă combatantul Mihail Balan.
După ce au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, coloana de manifestanți s-a îndreptat spre Complexul Memorial „Eternitate”, pentru a depune flori la Monumentul „Maica Îndurerată”.
Tot astăzi, eroii căzuți pe câmpul de luptă vor fi comemorați și în localitățile Dubăsari și Coșnița.
Amintim că, pe 2 martie, este consemnată Ziua comemorării victimelor războiului de la Nistru. Tradiţional, în această zi, participanţii la războiul pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a R. Moldova, în comun cu autorităţile publice centrale şi locale, organizează acţiuni de comemorare.
În conflictul de pe Nistru au luptat 29 de mii de persoane.
Potrivit Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, participanţii la conflictul armat de pe Nistru şi familiile celor decedaţi vor primi un ajutor de o mie de lei. Şi primăria capitalei a anunţat că le va oferi combatanților care locuiesc în capitală câte o mie de lei.






21.02.2025
14:01
07.02.2025
13:30
21.01.2022
12:28
07.12.2018
19:02
01.12.2018
11:06
11.04.2018
15:40
27.03.2018
17:20
29.10.2017
20:01
27.10.2017
20:01
30.05.2017
19:30
25.05.2017
16:18
17.09.2026
06:22
17.09.2026
06:22
17.09.2026
05:17
17.09.2026
03:54
17.09.2026
03:00
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
16.09.2026
23:46
16.09.2026
23:19
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria

















