Fostul director SIS îi face o PROPUNERE președintelui Timofti
1975
Fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Valeriu Pasat, a propus ca savanții Academiei de Științe, care au contribuit și contribuie la afirmarea limbii române și a valorilor spirituale, să fie decorați de către președintele Nicolae Timofti.
Propunerea a fost făcută în cadrul Asambleei AȘM, iar membrii acesteia l-au susținut pe academicianul Pasat. „Pentru unii problema limbii române servește motiv de a provoca tensiuni și de a destabiliza societatea, iar pentru alţii este o parte din viaţă, este o luptă, o credinţă şi o jertfă. Din categoria acestora din urmă fac parte şi mulţi lucrători ai AŞM - savanţi filologi, istorici, jurişti, dar şi din alte domenii care au luptat pentru afirmarea limbii, pentru adevărul istoric, pentru alte valori fundamentale ale poporului nostru. De aceea, cei care s-au aflat în fruntea mişcării pentru limba română trebuie preţuiţi, menţionaţi la justa valoare în timpul vieţii”, a spus fostul director SIS.
În acest sens, academicianul Valeriu Pasat a propus membrilor Asambleei să facă o adresare conducerii R. Moldova, pentru a fi acordate distincţiile de rigoare acelor savanţi ai AŞM care au o contribuţie în afirmarea limbii române, astfel, s-ar recunoaşte meritele, eforturile, jertfele fiecăruia în parte, iar concomitent s-ar recunoaşte şi aportul deosebit al AŞM la ocrotirea şi dezvoltarea valorilor spirituale ale poporului nostru.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















