Fostul director SIS, în arest la DOMICILIU. Procurorii au contestat decizia și-l vor pe Vasile Botnari, cercetat penal pentru ÎMBOGĂȚIRE ilicită, în PENITENCIAR
2180
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis pe 20 iunie curent ca fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, vizat într-o cauză penală pentru îmbogățire ilicită, să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Procurorii nu sunt de acord cu această decizie și au contestat-o astăzi la Curtea de Apel Chișinău.
Prin recursul înaintat, procurorii anticorupție solicită prelungirea măsurii preventive sub formă de arestare preventivă pe un termen de 30 de zile aplicată în privința ex-directorului SIS.
Procurorii și-au motivat recursul prin netemeinicia deciziei instanței de judecată.
„La eliberarea mandatului de arestare la domiciliu în privința persoanei vizate, instanța de judecată nu a oferit o apreciere corespunzătoare argumentelor aduse de către procuror cum ar fi: riscul ingerinței învinuitului în cursul normal al efectuării justiției, influențarea și exercitarea de presiuni asupra martorilor care nu au fost încă audiați, nimicirea și deteriorarea probelor, întrucât urmărirea penală încă se află în plină desfășurare”, precizează Procuratura Anticorupție.
Ex-directorul SIS este bănuit că, în perioada anilor 2014-2019, deținând mai multe funcții de demnitate publică, în scopul de a-și ascunde veniturile pe care nu le putea justifica în mod legal, a pus în aplicare un plan infracțional ce consta în procurarea pentru sine a unor bunuri mobile și imobile prin intermediul unor persoane interpuse și înscrierea fictivă a dreptului de proprietate pe numele rudelor sau a persoanelor de încredere.
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















