Fost ministru al Agriculturii de la Chișinău: Doar agenții de influență cred că foametea din anii 1946-1947 nu a fost organizată
5461
Radio Chișinău E o chestiune sterilă să te întrebi astăzi dacă foametea din anii 46 – 47 ai secolului trecut a fost organizată sau nu. „Dacă astăzi cineva în Republica Moldova mai spune că foametea nu a fost organizată, acesta este agent de influență străină... Chiar astăzi au fost prezentate atâtea documente”, a fost categoric Vasile Bumacov, doctor habilitat în științe tehnice, ex-ministru al Aagriculturii, ex-ambasador al Republicii Moldova în Japonia, în cadrul dezbaterii publice „A fost organizată sau nu foametea din RSSM în anii 1946-1947? Au putut și au vrut autoritățile sovietice să prevină efectele devastatoare ale acesteia?”, care a avut loc la Agenția IPN.
Vorbind despre șuvoiul propagandistic care zi de zi pune în actualitate himerele trecutului, Vasile Bumacov a invocat exemplul celui de-al Doilea Război Mondial. „Și în ziua de azi oamenii cred că acest război a fost câștigat de Uniunea Sovietică, ceea ce este o mare minciună – fără ajutorul Statelor Unite, Marii Britanii războiul niciodată n-ar fi avut finalitatea pe care a avut-o. Și la fel niciodată din Piața Roșie nimeni n-a mulțumit Statelor Unite pentru că ne-au dat sute de mii de camioane, tancuri, avioane... Părinții noștri care au fost pe front, tot ce mâncau, îmbrăcau era de la americani. Tot aluminiul din uzine, benzina din avioane - totul era din Statele Unite”.
Cu toate acestea, propaganda le-a inoculat oamenilor ideea falsă despre URSS ca „un stat puternic, iar noi am fost parte din el, că am fost membri ai unei societăți mărețe, am însemnat ceva în lume, am câștigat al Doilea Război Mondial”, s-a pliat fostul ambasador pe gândirea prosovietică, specificând că, de fapt, „colosul era pe picioare de lut” și s-a prăbușit imediat cum a slăbit hățurile represiunilor.
O altă cauză a „nostalgiei față de trecut” Vasile Bumacov o vede că elitele locale au fost înlăturate prin diferite metode, inclusiv prin deportări și ani de pușcărie, împușcări. „Iar în locul lor au rămas acei care întocmeau listele la deportări, turnătorii. Pe urmă, au venit copiii lor și ei fost promovați. N-ați uitat că la Universitate era „pervîi otdel”, care îl controla pe fiecare student: de-al cui este, și cum și cu ce se ocupă?”, a amintit Vasile Bumacov de structura din fiecare instituție de învățământ superior care „avea grijă” ca nu cumva „dușmanii poporului” să pună stăpânire pe mințile viitorilor „constructori ai comunismului”.
„Multe gunoaie au ajuns șefi mari. Ei au acces la mass-media și povestesc cât de bine a fost pe timpurile sovietice. Căci părinții lor au trăit foarte bine”, a spus Bumacov, citat de Radio Chișinău.
Patima furatului este o altă componentă a „binelui de altădată”. Dacă într-o societate normală „luatul” se consideră o meteahnă, la noi, „luatul” din avutul obștesc era o virtute. „Elitele la sate erau constituite dintr-acei care se descurcau, „se-nvârteu”, cum se spunea atunci. Cum să nu-i pară rău unui fost brigadir de timpurile când munca a sute de oameni era pe mâna lui, iar el o împărțea cum vrea? Șoferul de camion, făcea patru curse cu grâu la fățare, iar a cincea o ducea și o descărca în ogradă, alta la combainer... Cum să nu tânjească după sistemul de odinioară?”.
Fostul oficial a remarcat și faptul că omul cinstit, care n-a știut să dosească, să mintă că nu are „grâu de dat statului” a murit pe timp de foamete. Iar cel care a supraviețuit datorită unor șmecherii, a tras concluzia că a fi cinstit deloc nu e pentru „această societate”.
Pentru a redresa lucrurile, trebuie să se acorde mai multă atenție școlarizării, instruirii tinerei generații. „Eu aveam lecții la facultate, trecuseră vreo 20 de ani de la Independență și veneau profesori care povesteau cât de bine era pe vremea URSS. Iar lucrurile băgate în cap din tinerețe se întipăresc bine...Școlarizarea bazată pe adevărul istoric, pe principii sociale corecte, decente, ar schimba multe. Vorbim de 30 de ani de independență, dar nu uitați că în această perioadă am avut și regim comunist, și socialist la putere... Mă uit acuma cum luptă ucrainenii cu agenții de influență de la ei, dar pe noi nici vânt rece nu ne ajunge”, a concluzionat fostul ambasador.
480
Lupta pentru Noua Lună: SpaceX, Blue Origin și China își dispută controlul resurselor și regulilor spațiale
26.04.2026
21:47
530
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
597
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
26.04.2026
20:31
589
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
26.04.2026
18:46
590
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
26.04.2026
18:26
805
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 27 aprilie – 3 mai 2026
26.04.2026
16:43
717
Maia Sandu la Kyiv: Moldova și Ucraina cer deschiderea imediată a negocierilor de aderare la UE
26.04.2026
14:31
876
Maia Sandu, la Kyiv, alături de Volodymyr Zelenskyy: Moldova și Ucraina își apără împreună securitatea și viitorul european
26.04.2026
13:52
745
Cod galben de îngheț, 27.04.2026 - 28.04.2026
26.04.2026
13:45
674
ULTIMA ORĂ, VID // Maia Sandu, la Kyiv: „Securitatea Moldovei și a Ucrainei sunt interconectate”. Președinta a anunțat și o decizie majoră în Ucraina - Chișinăul va găzdui reuniunea pentru operaționalizarea Tribunalului Special privind crimele Rusiei
26.04.2026
08:33
808
Maia Sandu, întrevedere cu Volodymyr Zelenskyy la Kyiv. Șefa statului, omagiu adus victimelor de la Cernobîl
26.04.2026
07:52
806
Horoscopul zilei 26.04.2026
479
Lupta pentru Noua Lună: SpaceX, Blue Origin și China își dispută controlul resurselor și regulilor spațiale
26.04.2026
21:47
530
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
596
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
26.04.2026
20:31
589
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
26.04.2026
18:46
590
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
26.04.2026
18:26
805
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 27 aprilie – 3 mai 2026
26.04.2026
16:43
717
Maia Sandu la Kyiv: Moldova și Ucraina cer deschiderea imediată a negocierilor de aderare la UE
26.04.2026
14:31
876
Maia Sandu, la Kyiv, alături de Volodymyr Zelenskyy: Moldova și Ucraina își apără împreună securitatea și viitorul european
26.04.2026
13:52
744
Cod galben de îngheț, 27.04.2026 - 28.04.2026
26.04.2026
13:45
674
ULTIMA ORĂ, VID // Maia Sandu, la Kyiv: „Securitatea Moldovei și a Ucrainei sunt interconectate”. Președinta a anunțat și o decizie majoră în Ucraina - Chișinăul va găzdui reuniunea pentru operaționalizarea Tribunalului Special privind crimele Rusiei
26.04.2026
08:33
808
Maia Sandu, întrevedere cu Volodymyr Zelenskyy la Kyiv. Șefa statului, omagiu adus victimelor de la Cernobîl
26.04.2026
07:52
806
Horoscopul zilei 26.04.2026
26.04.2026
07:02
2147
VIDEO // Panică la Casa Albă: Focuri de armă la Cina Corespondenților. Președintele Trump și JD Vance, evacuați de urgență de Secret Service
25.04.2026
20:53
901
Moldova se pregătește de o duminică mai caldă și cu vânt alert – 26 aprilie 2026
25.04.2026
20:23
776
Fereastra IPO pentru startup-urile climate tech începe să se deschidă, dar doar pentru jucătorii mari din energie
25.04.2026
19:53
831
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
848
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
901
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
945
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
860
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
935
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
1118
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
853
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
1015
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
1043
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














