Stiri

„Fluieraș”, 70 de ani de la fondare!

Social 30.04.2015 11:34 Vizualizări2310
„Fluieraș”, 70 de ani de la fondare!

Ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș” a celebrat ieri jubileul de 70 ani de la fondare printr-un concert festiv. Evenimentul a fost dedicat și artistului Serghei Lunchevici, conducătorul colectivului, care la această dată ar fi împlinit 81 de ani.

Programul de concert al orchestrei s-a distins ca întotdeauna prin varietatea şi unicitatea repertoriului. În debutul concertului, ministru Culturii, Monica Babuc, și-a exprimat admirația pentru activitatea prodigioasă și îndelungată, dar și contribuția adusă la promovarea artei muzicale naționale.

„Serghei Lunchevici, cel care a condus colectivul Fluieraș mai mult de patru decenii, a devenit simbolul lui, dar și unul dintre simbolurile culturii noastre naționale”, a menționat ministru Culturii.

„Acest neasemuit lăutar se contopea cu vioara lui la fiecare interpretare a sa. Prin cultura rară, prin modestia care l-a definit, a lăsat un nume notoriu în cultură”, a mai subliniat ministrul Monica Babuc.

Printre numele de referință care au mai activat în cadrul colectivului se numără fondatorul orchestrei Constantin Târţău, renumiții soliști Tamara Ciobanu, Maria Bieşu, Nicolae Sulac, instrumentiştii Ignat Bratu, Petre Zaharia, Alexei Botoşanu ș.a.

Spectacolele acestuia au fost prezentate în peste 50 de țări printre care India, Maroc, Brazilia, Germania, China etc. și s-au bucurat de aprecierea publicului meloman.

Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Fluieraş” este unul dintre primele colective profesioniste din Republica Moldova și a fost înfiinţat în anul 1945 la Filarmonica de Stat.

Autor: Victoria Bortă
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4661 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.42 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri