Stiri

Flota lui Putin din Marea Negră ar fi prinsă în CAPCANĂ

Actualitate 21.03.2023 18:29 Vizualizări2254
Flota lui Putin din Marea Negră ar fi prinsă în CAPCANĂ

Şefa centrului de presă a Comandamentului Operaţional „Sud” din Ucraina, Natalia Humeniuk, susţine că Flota Rusă de la Marea Neagră a ajuns, practic, prinsă în capcană și, chiar dacă ar vrea să se retragă din regiune, nu are o astfel de posibilitate.

Potrivit acesteia, ocupanţii mai pot doar să-şi dispereze navele. „Dacă privim din punct de vedere geografic, (ruşii, n.r.) pot să-şi retragă unitățile doar în Marea Azov, scrie Rador.

„Dar adâncimea din acea zonă nu permite flotei pe care o au ruşii în Marea Neagră să poată traversa chiar peste tot. Iar legislația internațională şi sancţiunile nu le permit să părăsească Marea Neagră prin Bosfor”, a explicat Humeniuk.

Întrebată dacă se poate spune că flota ruşilor se află într-un fel de „capcană”, Natalia Humeniuk a declarat: „ntr-o anumită măsură, da. Dar pot folosi întreaga zonă a Mării Negre pentru a-și dispersa navele, astfel încât să fie în siguranță, deoarece şi-au stabilit o distanță de siguranță de 100 de mile marine faţă de coasta controlată de Ucraina".

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri