Flashmobul Şevaletelor // Viitorul, desenat împreună de copiii din Hâncești și Galați: Moară cu aburi restaurată în R. Moldova și sală modernă de spectacole în România, cu bani de la UE
1762
Peste o sută de copii din comuna Mereşeni, raionul Hânceşti, şi din judeţul Galaţi din România s-au reunit recent la Flashmobul Şevaletelor.
Copiii de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi tineri, amatori de diverse vârste au pictat în culorile toamnei ceea ce au crezut ei mai frumos.
Picturile tuturor participanților din raionul Hâncești vor face un tur expozițional temporar, mai întâi în incinta primăriei comunei Mereșeni, după care vor fi plasate în cadrul Consiliului Raional Hâncești, iar într-un final vor ajunge în Galați, expuse în Centrul Cultural Dunărea de Jos, Galați.
„Este un eveniment spectaculos, unic pentru noi şi care arată că arta nu are frontiere. Este un flashmob internaţional, care se va desfăşura în acelaşi timp la noi şi în Republica Moldova, iar la final cele mai frumoase zece opere de artă realizate de pictorii gălăţeni vor fi expuse la Hânceşti, iar cele mai frumoase zece picturi realizate de artiştii moldoveni vor fi expuse la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Acest flashmob este parte a unui proiect transfrontalier, prin care noi construim o sală modernă de spectacole pentru Centrul Cultural, iar partenerii noştri din Republica Moldova restaurează o veche moară cu aburi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Pensulele, acuarelele, șevaletul şi pânza de desen au fost asigurate gratuit pentru toţi participanţii. Comisiile de evaluare, una la Galaţi şi una la Hânceşti, au stabilit operele de artă care vor fi expuse publicului.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Trecutul are un nou viitor - Cooperare transfrontalieră pentru valorificarea patrimoniului cultural în Galaţi, România, şi Hânceşti, Republica Moldova”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014 - 2020, Consiliul Judeţean Galaţi fiind lider de proiect.
24.09.2026
13:36
24.09.2026
13:08
24.09.2026
12:29
24.09.2026
12:22
24.09.2026
12:03
24.09.2026
11:53
24.09.2026
11:42
24.09.2026
11:40
24.09.2026
11:30
24.09.2026
11:19
24.09.2026
11:10
24.09.2026
11:02
24.09.2026
13:36
24.09.2026
13:20
24.09.2026
13:08
24.09.2026
12:56
24.09.2026
12:53
24.09.2026
12:35
24.09.2026
12:29
24.09.2026
12:22
24.09.2026
12:03
24.09.2026
11:53
24.09.2026
11:50
24.09.2026
11:42
24.09.2026
11:40
24.09.2026
11:30
24.09.2026
11:19
24.09.2026
11:10
24.09.2026
11:02
24.09.2026
11:01
24.09.2026
10:42
24.09.2026
10:38
24.09.2026
10:35
24.09.2026
10:20
24.09.2026
09:58
24.09.2026
09:49
24.09.2026
09:42
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















