Stiri

Finlanda a desfăşurat primul exerciţiu cu NATO de la aderarea la alianţa militară

Actualitate 13.04.2023 15:26 Vizualizări966
Finlanda a desfăşurat primul exerciţiu cu NATO de la aderarea la alianţa militară

Finlanda a anunţat joi că a desfăşurat primul exerciţiu militar de la aderarea la NATO, cu două nave germane şi portugheze acostate simbolic în portul Helsinki, informează France Prese.

Cele două fregate, Mecklenburg-Vorpommern şi Bartolomeu Dias, urmează să facă escală în capitală până duminică, a anunţat marina finlandeză într-un comunicat.

Înainte de sosirea lor la Helsinki, navele NATO au participat miercuri la un exerciţiu organizat de flota de coastă finlandeză în Golful Finic aproape de Rusia, cu trei nave ale ţării nordice.

,,Este pentru prima dată când Finlanda şi flota de coastă au efectuat un exerciţiu şi o vizită de când Finlanda este membru NATO", a declarat marina într-un comunicat, transmite Agerpres.

Punând capăt deceniilor de neutralitate şi apoi de nealiniere militară, ţara nordică, având frontieră cu Rusia, a intrat oficial în Alianţă pe 4 aprilie, devenind cel de-al 31-lea membru al acesteia.

Finlanda şi Suedia şi-au anunţat candidatura la NATO în mai anul trecut, ca rezultat direct al invaziei Ucrainei de către Rusia şi cererii Moscovei de a se îngheţa orice expansiune a alianţei spre Est, aminteşte AFP.

Suedia nu a obţinut încă unda verde necesară de la doi membri, Turcia şi Ungaria, şi rămâne imediat la uşa NATO.

Intrarea Finlandei în NATO adaugă 1 340 de kilometri de frontieră între alianţă şi Rusia.

Ţara nordică, care chiar şi după încheierea Războiului Rece a menţinut rezerve militare masive de câteva sute de mii de cetăţeni ce pot fi mobilizaţi, contribuie cu resurse militare semnificative la NATO.

Antrenamente cu soldaţi ai NATO a avut loc deja în mod regulat în ultimii ani, Finlanda fiind membru al ,,Parteneriatului pentru Pace" al alianţei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri