Fertilizare IN VITRO: Câte cupluri din R. Moldova au solicitat finanțare de la stat pentru realizarea acestei proceduri
2302
După ce Ministerul Sănătății a lansat, în anul trecut, un program prin intermediul căruia cuplurile infertile din R. Moldova vor putea beneficia de fertilizare in vitro gratuită, 91 de familii care nu pot concepe copii au depus dosarele la comisia specializată.
Potrivit secretarului de stat de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Anastasia Oceretnâi, pentru 60 de cupluri au fost eliberate deja documentele necesare care le permite efectuarea fertilizării in vitro din fondurile de asigurare obligatorie medicală.
Inițial, ministerul i-a solicitat Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) să finanțeze 100 de proceduri de fertilizare in vitro anual, iar CNAM a contractat trei instituţii medicale private pentru prestarea serviciilor de fertilizare in vitro.
Procedura de fertilizare in vitro finanţată din fondurile de asigurare obligatorie medicală poate fi solicitată doar de către cuplurile care deţin poliţă medicală. CNAM achită pentru o procedură de fertilizare in vitro 31 729 de lei, suma însă nu include costurile pentru medicamentele administrate de paciente.
Menționăm că în R. Moldova sunt aproximativ 140 de mii de cupluri infertile de vârstă reproductivă. Dintre acestea, 3 000 necesită tratament de fertilizare in vitro.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”

















