12:06:44 22.12.2025
Stiri

Fermierii care au suferit din cauza embargourilor Federației Ruse își vor primi subvențiile până la sfârșitul lunii

Economie 19.10.2015 16:37 Vizualizări815
Fermierii care au suferit din cauza embargourilor Federației Ruse își vor primi subvențiile până la sfârșitul lunii

Fermierii din R. Moldova care au avut de suferit de pe urma embargourilor impuse de Federația Rusă în anul trecut își vor primi subvențiile până la finele acestei luni.

Prim-ministrul Valeriu Streleț a avut, astăzi, o întrevedere cu reprezentanţii agricultorilor.

Suma restantă care trebuia achitată agricultorilor se ridică la 45 de milioane de lei.

„Chiar dacă aceste mijloace nu s-au regăsit în proiectul Legii pentru ajustarea bugetului de stat pe anul 2015, aprobat recent de Guvern şi expediat Parlamentului, urmează a fi identificate prin eforturi suplimentare comune, astfel încât să fie găsită o soluţie ca cele 45 de milioane de lei, destinate producătorilor de fructe care deţin suprafeţe mai mari de 15 ha, să poată fi achitate în anul curent”, a declarat premierul Streleț.

Prim-ministrul a apreciat „atitudinea cooperantă” a agricultorilor, care au renunțat la protestul care urma să aibă loc astăzi în favoarea întâlnirii de la Guvern.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
22.12.2025 08:04 370 Horoscopul zilei 22.12.2025
21.12.2025 08:21 893 Horoscopul zilei 21.12.2025
20.12.2025 08:36 1060 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.86 1 USD 16.95 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte