Stiri

Federația Rusă SCUMPEȘTE gazele naturale pentru R. Moldova, iar moldovenii ar putea să achite facturi mai mari cu 35%

Actualitate 17.09.2021 14:29 Vizualizări5696
Federația Rusă SCUMPEȘTE gazele naturale pentru R. Moldova, iar moldovenii ar putea să achite facturi mai mari cu 35%

„Moldovagaz” nu a finalizat, deocamdată, negocierile cu „Gazprom” în privința unei noi înțelegeri privind livrarea gazelor naturale, dar sunt șanse mari ca cetățenii R. Moldova să plătească facturi mai mari cu 35 la sută, scrie presa din Rusia, cu trimitere la Serviciul de presă al „Moldovagaz”. Astfel, un metru cub de gaze ar putea să coste 6 lei, comparativ cu 4.29 de lei.

Directorul „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a declarat că în această toamnă vor crește tarifele la gazele naturale, în condițiile în care actualul contract expiră pe 30 septembrie curent.

Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementarea în Energetică (ANRE), R. Moldova deja plătește 550 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze naturale, de patru ori mai mult decât la începutul anului curent (127 de dolari).

„Negocierile cu „Gazprom” sunt constructive și ar fi de dorit ca la discuții să participe, în calitate de acționar, Guvernul R. Moldova. „Moldovagaz" va expedia conducerii ANRE o solicitare cu privire la ajustarea tarifului la gaze. E vorba de o ajustare de 35% (de creștere n.r.)”, se mai arată în comunicatul de presă al furnizorului de gaze din R. Moldova.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, este convins că R. Moldova va avea o nouă înțelegere cu „Gazprom”. „Actualul contract expiră pe 30 septembrie. Nu sunt riscuri referitor la prelungirea acestui contract. Mai mult ca atât, la sfârșitul lunii august, din informația pe care o am, s-a ajuns la o înţelegere între „Moldovagaz” şi „Gazprom”. Contractul a fost transmis conducerii „Gazprom” la semnare”, a declarat Spînu.

Acesta a subliniat că, imediat după semnarea contractului, acesta va ajunge la ANRE, care urmează să decidă dacă va fi majorat tariful sau nu. Spînu admite că tariful final stabilit de ANRE pentru consumatorii casnici ar putea fi mai mare, întrucât şi preţul gazelor a crescut pe piaţa internaţională. Totuşi, oficialul consideră că preţul mediu nu va avea un impact mare asupra populaţiei.

În cazul majorării preţurilor la gaze, Guvernul va examina posibilitatea compensării unei părţi din cheltuieli pentru familiile social-vulnerabile.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.58 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri