Facultatea de Teologie românească, REDESCHISĂ la Chișinău după peste 80 de ani: „Redeschiderea facultății contribuie la reîntregirea spirituală a neamului românesc”
1852
La Universitatea de Stat din Moldova (USM) a fost redeschisă marți, 3 octombrie, Facultatea de Teologie, în rezultatul unei colaborări academice cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În primul an de studiu s-au înscris 25 de studenți, care vor face cursuri cu profesori din R. Moldova și România. Ei vor beneficia și de burse oferite de statul român și vor obține diplome recunoscute la nivel internațional.
La eveniment au participat membrii comunității academice a celor două Universități, reprezentate de cei doi rectori – Tudorel Toader și Igor Șarov, viitori profesori și studenți înscriși în cadrul programului, reprezentanți ai autorităților bisericești de pe ambele maluri ale Prutului.
„Redeschiderea Facultății de Teologie din Chișinău contribuie la reîntregirea spirituală a neamului românesc. Noi considerăm că am fost aleși pentru această primă promoție, după o perioadă în care Facultatea de Teologie românească la Chișinău nu a mai existat. Deci, din 1941 până în 2023”, a menționat unul dintre cei 25 de studenți, citat de TVR Moldova.
„Sunt înscriși tineri din R. Moldova, care doresc să cunoască teologia, să-și aprofundeze cunoștințele. În același timp, să-și formeze o carieră frumoasă atât ca slujitori ai sfintelor altare, cât și ca profesori de Religie”, a subliniat PS Veniamin, episcop al Basarabiei de Sud.
Facultatea este o extensie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. „Studenții de la extensiunile universitate, indiferent de modul în care în care învață în primul an, că e mai greu, primesc o bursă. Va fi la nivelul unei burse sociale din România, ea se poate cumula și cu alte tipuri de burse (de merit, de performanță academică). Bursa socială minimă, în acest moment, este în jur de 400 de RON”, a menționat prorectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Florin Brânză.
Potrivit rectorului USM, Igor Șarov, redeschiderea acestei facultăți este un gest simbolic: „Este și un gest simbolic redeschiderea acestei facultăți la aproape 100 de ani, la Universitatea de Stat din Moldova”.
„În același timp, este și o dovadă de responsabilitate. Faptul că viitoare cadre, cei care vor sluji sfintele altare vor această misiune sfântă într-un context istoric extraordinar, cel al parcursului european al R. Moldova pe care România îl susține”, a completat Ovidiu Viorel Năftănăilă, prim-colaborator al Ambasadei României în R. Moldova.
21.09.2026
00:35
21.09.2026
00:32
21.09.2026
00:01
20.09.2026
23:55
20.09.2026
23:26
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
21.09.2026
00:35
21.09.2026
00:32
21.09.2026
00:01
20.09.2026
23:55
20.09.2026
23:26
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















