Exodul Wagner din exil, „marele joc” al lui Putin și Lukașenko. Unde se îndreaptă miile de mercenari ruși care pleacă din Belarus
1471
Profimedia
Înțelegerea neobișnuită la care a ajuns președintele rus Vladimir Putin cu șeful Wagner, Evgheni Prigojin, ar putea deveni istorie după ce tot mai multe rapoarte indică faptul că mercenarii ruși își părăsesc bazele militare din Belarus și se îndreaptă spre alte zone de interes pentru Wagner, informează Newsweek.
De la finalul rebeliunii eșuate a lui Prigojin, mii de mercenari Wagner au fost nevoiți să plece în Belarus în schimbul amnistiei pentru actul lor de trădare. Președintele belarus Alexander Lukașenko a intermediat acordul și ar fi oferit să finanțeze prezența Grupului Wagner pe teritoriul țării sale.
Dar, în timp ce Kremlinul va continua cel mai probabil să îi folosească pe oamenii lui Prigojin în „operațiunii psihologice” împotriva NATO, surse contactate de Newsweek au spus că cea mai mare parte dintre ei va fi relocată în curând în alte părți ale lumii.
VchK-OGPU, un canal de Telegram asociat cu Wagner, a raportat miercuri că mai multe sute de luptători Wagner erau pe cale să fie transportați cu autobuzele afară din Belarus după ce Lukașenko ar fi refuzat să plătească pentru plecarea lor.
Canalul rusesc sugera că unii dintre luptători urmau să fie transferați în orașele rusești Voronej, Rostov-pe-Don și Krasnodar, precum și în Libia.
Șoigu vrea să preia operațiunile Wagner din Africa
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a transmis că rapoartele recent apărute arată că cel puțin o parte din prevederile acordului dintre Putin și Prigojin „s-au prăbușit”, ceea ce „indică faptul că Putin nu a reușit să rezolve decisiv problemele reprezentate de Prigojin și Wagner după rebeliunea Wagner din 24 iunie”.
Putin cel mai probabil nu va putea rezolva problema Wagner atâta timp cât există tensiuni între obiectivul lui Putin de a-l separa pe Prigojin de Wagner și obiectivele lui Șoigu de a se asigura că Wagner și celelalte forțe armate care luptă pentru Rusia se află sub controlul Ministerului Apărării, a mai scris ISW, citat de Digi24.ro.
Speculațiile cum că Șoigu ar încerca să preia operațiunile militare rusești în Africa de la Wagner, dacă sunt adevărate, vor intensifica tensiunile dintre Ministerul Apărării și membrii Wagner care se întorc în Rusia din Belarus sau Africa, potrivit institutului de cercetare.
O retragere Wagner din Belarus, parțială sau totală, ar marca sfârșitul tensiunilor apărute pe flancul estic al NATO. Polonia, Lituania și Letonia și-au sporit efectivul militar de la granița cu Belarusul după sosirea trupelor Wagner, de teamă că mercenarii ar putea provoca incidente transfrontaliere sau că prezența luptătorilor ar putea provoca o întețire a valurilor de migranți cu care Minskul amenință Europa.
„Nimeni nu știe încă”, a spus Franak Viacorka, consilierul politic principal al liderului opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil, despre plecare trupelor Wagner. „În următoarele 2-4 săptămâni lucrurile vor fi mai clare. Informațiile noastre ne spun că vor pleca în misiuni în Africa.
Dar Putin și Lukașenko vor folosi Wagner ca să amenințe Lituania și Polonia.”
„Asta este exact ceea ce își doresc”, a mai spus Viacorka. „În loc de susținerea Ucrainei, acum toate discuțiile în NATO sunt despre apărarea graniței. Putin, Lukașenko și Prigojin conduc o operațiune psihologică împotriva Occidentului cu destul de mult succes”.
„Din informațiile noastre, Grupul Wagner va fi cel mai probabil folosit pentru niște mici provocări. Nu sunt destui oameni pentru o invazie serioasă. Totul face parte din marele lor joc”, a explicat Viacorka.
Rusia va fi primul punct de oprire al mercenarilor Wagner
O mică parte din trupele lui Prigojin ar putea rămâne în Belarus unde vor antrena milițiile lui Lukașenko și alte unități militare, potrivit lui Samuel Ramani, cercetător al institutului British Royal United Services.
„Nu este de prea mare folos, dintr-o perspectivă strategică, pentru Wagner să rămână în Belarus acum”, a spus Ramani. „Este normal să își dorească să se ducă în altă parte. Iar Rusia va fi primul lor punct de oprire”.
Următorul pas pentru luptătorii Wagner va fi să întărească prezența Rusiei în Africa, potrivit lui Ramani. „Poate că o să înceapă în Libia, poate că aceste forțe vor încerca să intre în Niger”.
Ramani a spus că unii dintre mercenari ar putea fi „dezactivați” pentru ca, la un moment dat, să se întoarcă pe linia frontului din Ucraina.
„Alții vor fi ținuți în așteptare în caz că se va deschide un nou teatru de operațiuni în care vor decide să se implice”.
Wagner desfășoară misiuni în mai multe țări africane. În Libia, grupul luptă alături de generalul Khalifa Haftar și trupele sale care continuă luptele începute odată cu izbucnirea războiului civil. În Sudan, forțele Wagner controlează mine și centre de procesare al aurului. În Republica Centrafricană, trupele Wagner l-au ajutat pe președintele Faustin-Archange Touadera să câștige încă un mandat.
În Mali, mercenarii au venit să umple un gol de putere rămas în urma retragerii trupelor franceze. „Sudan este probabil teatrul [de operațiune] unde vor fi trimiși acum”, a mai spus Ramani, Wagner putând profita de conflictul dintre rebeli și armată pentru a pune mâna pe resursele de aur ale țării.
17.04.2026
20:17
44
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
276
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
347
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
344
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
353
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
870
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
643
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
572
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
586
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
587
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
18:33
247
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
316
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
320
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
333
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
832
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
611
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
554
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
561
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
572
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
588
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
545
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
710
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
543
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
571
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
713
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
738
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
759
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
659
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
664
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
16.04.2026
21:52
13605
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
16.04.2026
20:54
775
Vreme mai răcoroasă și ploi răzlețe în Republica Moldova, vineri 17 aprilie 2026
16.04.2026
20:47
739
Doi americani, condamnați la ani grei de închisoare pentru că au ajutat regimul nord-coreean să fure 5 milioane de dolari printr-o rețea de falși IT-iști
739
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
16.04.2026
20:38
592
Google lansează AI Mode în Chrome: explorare web în paralel cu căutarea conversațională
16.04.2026
20:31
628
Macron vrea „zi fără ecrane” şi interzicerea reţelelor sociale sub 15 ani: Europa pregăteşte o nouă „majoritate digitală” pentru protejarea copiilor
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














