Europarlamentar român, după acordul ambasadorilor UE de a deschide oficial negocierile de aderare cu R. Moldova: „Cetățenii vor resimți beneficiile concrete ale integrării pe tot parcursul procesului de negociere”
1300
Președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, europarlamentarul român Siegfried Mureșan, salută acordul ambasadorilor Uniunii Europene privind cadrele de negociere pentru deschiderea oficială a negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.
Prima Conferință Interguvernamentală R. Moldova - UE, în cadrul căreia vor fi deschise oficial negocierile de aderare a statului nostru la Uniunea Europeană, va avea loc pe 25 iunie curent, iar Siegfried Mureșan dă asigurări că Parlamentul European va sprijini autoritățile și oamenii din Republica Moldova în procesul de aderare la UE.
„Salut acordul ambasadorilor Uniunii Europene privind cadrul negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Faptul că, în doar doi ani de la acordarea statutului de țări candidate, avem un acord și pe cadrul de negociere arată importanța pe care o au R. Moldova și Ucraina pentru întreaga Uniune Europeană. Noi, Parlamentul European, am insistat ca acest cadru să fie adoptat până la finalul lunii iunie, astfel încât prima conferință interguvernamentală să aibă loc înainte de toamnă și să începem munca efectivă pe capitolele de negociere. Ca președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, asigur autoritățile și oamenii din Republica Moldova de tot sprijinul Parlamentului în procesul de aderare”, a arătat europarlamentarul român.
CITIȚI și CONFIRMAT // Uniunea Europeană va deschide oficial negocierile de aderare cu R. Moldova pe 25 iunie! Gherasimov: „Felicitări tuturor pentru acest moment istoric!"
Mureșan a adăugat că procesul de negociere „este un lucru foarte bun”, fiindcă va accelera integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană.
„Oamenii vor resimți beneficiile concrete ale integrării pe tot parcursul procesului de negociere și nu doar la momentul aderării propriu-zise”, a completat oficialul.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan consideră că autoritățile R. Moldova sunt „foarte bine pregătite pentru negocieri”, lucru de care s-a convins inclusiv recent, când s-a întâlnit la Chișinău, președinta Maia Sandu, cu prim-ministrul Dorin Recean, dar și cu viceprim-miniștrii Cristina Gherasimov și Mihai Popșoi.
CITIȚI și „Acesta este un pas semnificativ în calea R. Moldova către UE și către o Europă mai puternică și unită”: Maia Sandu salută decizia UE de a începe negocierile de aderare cu R. Moldova. Reacții de la Bruxelles
Președinta Maia Sandu a catalogat acordul ambasadorilor Uniunii Europene privind cadrele de negociere pentru deschiderea oficială a negocierilor de aderare cu Republica Moldova ca fiind „un pas semnificativ în calea R. Moldova către UE și către o Europă mai puternică și unită”, iar vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov a arătat că este vorba de un „moment istoric”.
Amintim că R. Moldova a depus cerere de aderare la UE pe 3 martie 2022, a devenit stat candidat la aderare în iunie 2022, iar în decembrie 2023 Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare la UE cu R. Moldova după îndeplinirea recomandărilor rămase restante, care țineau de reforma justiției. În luna mai curent, după desemnarea unui procuror general, R. Moldova a raportat îndeplinirea tuturor restanțelor.
26.05.2026
18:08
169
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
266
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
352
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
428
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
716
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
492
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
781
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
956
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
798
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1071
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
534
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
711
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
26.05.2026
18:08
76
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
252
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
342
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
418
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
703
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
482
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
770
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
949
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
793
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1059
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
528
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
708
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
907
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
880
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
715
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
947
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
823
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
795
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
683
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
783
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
621
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
621
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
721
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
950
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
742
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














