Europarlamentar din România: „UE a adoptat SOLUȚII pentru combaterea crizei COVID-19. Euroscepticii nu pot nega realitatea”
1211
Facebook „Uniunea Europeană a depus eforturi susținute pentru a combate criza generată de pandemia COVID - 19, atât în domeniul sănătății cât și în domeniul economic. Acest lucru trebuie adus în atenția publicului, mai ales în contextul actual, când se încearcă propagarea unui curent eurosceptic, un context în care actori statali sau diverse publicații încearcă să creeze o imagine falsă și să profite de pe urma crizei pentru a-și promova interesele politice”, menționează europarlamentarul Cristian Bușoi.
Potrivit lui Bușoi, în ultimele săptămâni UE a creat mecanisme și a adoptat soluții de răspuns la criza generată de COVID - 19. „Ajutoare financiare fără precedent pentru protejarea cetățenilor și a economiei, relaxare fiscală, achiziții comune și rezerve strategice pentru echipamente medicale și, mai presus de toate, solidaritate sunt doar parte din răspunsul UE la criza provocată de COVID-19, pandemia care a dat peste cap întreaga planetă”, spune acesta într-o postare pe Facebook.
Europarlamentarul a enumerat punctual acțiunile întreprinse de UE.
Achiziții comune, acces la rezerva stretegică rescEU
UE a pus la punct un sistem internațional de achiziții care le permite statelor membre să cumpere echipamente medicale și de protecție, precum și medicamente. Statele membre au acces la rezerva strategică rescEU, care include atât echipamente de protecție pentru personalul medical, cât și ventilatoare pentru respirație. În plus, datorită industriei europene care s-a mobilizat și și-a adaptat liniile de producție UE va fi capabilă în maximum trei luni să fabrice echipamente de protecție pentru personalul din spitale, fără să mai depindă de importuri.
37 de miliarde de euro pentru Coronavirus Response
37 de miliarde EUR de la bugetul UE au fost alocate Inițiativei pentru investiții în răspunsul la coronavirus, pentru sprijinirea sistemelor de sănătate, a întreprinderilor mici și mijlocii și a piețelor forței de muncă. 28 de miliarde de euro vin sub formă de fonduri structurale din pachetele financiare naționale pentru 2014-2020, care nu sunt încă alocate proiectelor, și devin astfel eligibile pentru răspunsul la criză. Alte 8 miliarde sunt prefinanțările din fondururile structurale neutilizate de statele și care nu vor fi restituite UE, cum s-a întâmplat până acum, ci vor rămâne la dispoziția statelor pentru a depăși criza. Din cele 37 de miliarde de euro României îi sunt alocale aprox. alocate 3,1 miliarde de euro. Planul de ajutor economic a intrat în vigoare la 1 aprilie.
În paralel, Fondul de solidaritate al UE, folosit în cazul catastrofelor naturale majore, își extinde sfera de aplicare și pentru crizele de sănătate publică. Până la 800 de milioane de euro din partea Fondului de solidaritate al UE urmează să fie direcționate către țările cel mai puternic afectate, datorită extinderii domeniului de aplicare a fondului.
Promovarea cercetării pentru descoperirea de vaccin și tratamente împotriva COVID-19
Comisia Europeană a decis suplimentarea fondurilor pentru proiecte de cercetare legate de COVID - 19 până la 48.5 milioane euro. Fondurile suplimentare sunt destinate unui număr de 18 proiecte, la care lucrează 140 de echipe de cercetători, ce au misiunea de a descoperi vaccinuri și tratamente pentru COVID-19, precum și teste pentru diagnosticarea bolii, cu scopul de a opri răspândirea noului coronavirus. Pentru descoperirea de noi tratamente există și un parteneriat public privat între Comisia Europeană și industria farmaceutică, Inițiativa Medicamentelor Inovatoare (IMI), care va avea la dispoziție 45 de milioane de euro din fondul Programului pentru Cercetare Orizont 2020. Se estimează că investiția totală va ajunge la peste 90 de milioane de euro: jumătate provenind din bugetul UE și restul din fondurile industriei.
Repatrierea cetățenilor europeni și crearea de coridoare verzi
UE ajută statele membre cu repatrierea cetățenilor rămași blocați departe de casă din cauza restricțiilor de circulație impuse de criza COVID-19. De la începutul pandemiei, aproximativ 250.000 de persoane au fost repatriate în Europa prin intermediul unor zboruri organizate de statele membre. Pentru a transporta rapid stocurile necesare de medicamente, echipamente medicale și alimente, UE a decis și înființarea de culoare verzi, care să faciliteze accesul transportatorilor, iar timpul de așteptare la trecerea prin punctele de frontier să nu depășească 15 minute cu tot cu controlul documentelor.
Repornirea economiilor
Pentru a atenua șocul economic provocat de COVID – 19, fiecare euro disponibil în bugetul UE va fi redirecţionat pentru depăşirea crizei, iar regulile au fost relaxate pentru a permite finanţării să circule rapid şi eficient.
Cea mai recentă măsură este activarea SURE, un instrument financiar de solidaritate în valoare de 100 de miliarde euro, care îi va ajuta pe lucrători să îşi păstreze veniturile şi va sprijini întreprinderile să depășească perioada de criză.
Comisia Europeană a decis și activarea unei clauze care să permită statelor membre să depășească deficitul bugetar.
Prin Banca Europeană de Investiții se alocă până la 40 de miliarde de euro pentru acoperirea nevoilor de finanțare pe termen scurt ale IMM-urilor, iar Banca Centrală Europeană a anunțat un program de achiziții de urgență pandemică, în valoare de 750 de miliarde EUR.
13.01.2026
03:05
220
SUA acuză în Consiliul de Securitate o „escaladare periculoasă” după atacul Rusiei cu racheta Oreşnik lângă graniţa cu Polonia și NATO
12.01.2026
23:04
426
Suedia își întărește apărarea cu sateliți militari și drone de luptă de sute de milioane de euro, pe fondul amenințării ruse și al imprevizibilității SUA
12.01.2026
21:09
537
Ger mai aspru și cer mai senin în Republica Moldova, marți 13.01.2026
12.01.2026
20:28
861
Considerat portavocea Kremlinului, Dodon a sărit ca ars după ce Maia Sandu a spus că ar vota ,,DA" la un referendum privind REUNIFICAREA celor două state românești
12.01.2026
19:58
641
Ce a vrut să transmită Maia Sandu prin declarația că ar VOTA pentru UNIREA celor două state ROMÂNEȘTI la un eventual REFERENDUM: ,,Se analizează și un scenariu alternativ: ce se întâmplă dacă obiectivul de aderare la UE nu va putea fi atins"
12.01.2026
18:33
702
Criza energetică lovește din nou Transnistria: fabrici oprite, pene de curent și ore scurtate în școli din cauza frigului
12.01.2026
18:02
520
UE respinge pentru moment ideea reluării dialogului cu Putin, avansată de Macron și Meloni
12.01.2026
17:35
572
Karl Habsburg acuză „Patrioţi pentru Europa” că servește interesele Rusiei, stârnind furia FPÖ
12.01.2026
16:49
673
Procuratura Generală redeschide după 15 ani dosarul crimei din Telenești: adevăratul inculpat, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omorul unui copil
12.01.2026
16:37
559
28 de proiecte noi pentru drumuri locale moderne, lansate în 42 de localități prin Programul „Europa este aproape”
13.01.2026
03:05
181
SUA acuză în Consiliul de Securitate o „escaladare periculoasă” după atacul Rusiei cu racheta Oreşnik lângă graniţa cu Polonia și NATO
12.01.2026
23:04
420
Suedia își întărește apărarea cu sateliți militari și drone de luptă de sute de milioane de euro, pe fondul amenințării ruse și al imprevizibilității SUA
12.01.2026
21:09
532
Ger mai aspru și cer mai senin în Republica Moldova, marți 13.01.2026
12.01.2026
20:28
844
Considerat portavocea Kremlinului, Dodon a sărit ca ars după ce Maia Sandu a spus că ar vota ,,DA" la un referendum privind REUNIFICAREA celor două state românești
12.01.2026
19:58
632
Ce a vrut să transmită Maia Sandu prin declarația că ar VOTA pentru UNIREA celor două state ROMÂNEȘTI la un eventual REFERENDUM: ,,Se analizează și un scenariu alternativ: ce se întâmplă dacă obiectivul de aderare la UE nu va putea fi atins"
12.01.2026
18:33
692
Criza energetică lovește din nou Transnistria: fabrici oprite, pene de curent și ore scurtate în școli din cauza frigului
12.01.2026
18:02
517
UE respinge pentru moment ideea reluării dialogului cu Putin, avansată de Macron și Meloni
12.01.2026
17:35
569
Karl Habsburg acuză „Patrioţi pentru Europa” că servește interesele Rusiei, stârnind furia FPÖ
12.01.2026
16:49
669
Procuratura Generală redeschide după 15 ani dosarul crimei din Telenești: adevăratul inculpat, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omorul unui copil
12.01.2026
16:37
555
28 de proiecte noi pentru drumuri locale moderne, lansate în 42 de localități prin Programul „Europa este aproape”
12.01.2026
15:26
816
VIDEO // REUNIFICAREA celor două state ROMÂNEȘTI, mai aproape ca niciodată? Maia Sandu a dezvăluit că ar VOTA la un eventual referendum pentru UNIREA R. Moldova cu România: „Priviți la ce se întâmplă în jurul Moldovei...”
12.01.2026
15:01
730
DECIS // Începutul SFÂRȘITULUI pentru Igor Dodon? Plahotniuc și Iaralov vor depune MĂRTURII în dosarul „kuliok”, în care fostul președinte ar fi luat între 600 000 și 1 000 000 de euro pentru „SALARIILE” de la PSRM
12.01.2026
14:19
546
Învățători din toată țara învață să folosească roboți educaționali și realitate virtuală la clasele primare
12.01.2026
12:40
642
Iranul avertizează Washingtonul: nu vrea război, dar este gata să răspundă oricărei agresiuni
12.01.2026
12:04
665
Sectorul IT, motor al economiei: exporturi de peste 600 milioane USD și rol strategic pentru Republica Moldova
12.01.2026
11:27
681
Paznic din Telenești, condamnat la 18 ani și jumătate de închisoare pentru omor cu toporul asupra administratoarei firmei
12.01.2026
08:28
841
Senatori americani avertizează: anexarea Groenlandei de către SUA ar duce la destrămarea NATO
12.01.2026
07:55
682
Horoscopul zilei 12.01.2026
12.01.2026
06:32
712
Noi atacuri cu drone ruseşti asupra Kievului: explozii, incendii şi mii de locuinţe încă fără căldură în gerul nopţii
11.01.2026
18:27
938
Vreme rece și ninsori slabe în Republica Moldova, 12–18 ianuarie 2026
11.01.2026
15:42
1022
Trump avertizează Cuba: încheiați un acord cu SUA sau rămâneți fără petrol și bani
11.01.2026
15:10
956
Bilanț sângeros în Iran: aproape 200 de morți la proteste, internet tăiat și amenințarea blocării terminalelor Starlink pentru izolarea totală a țării
11.01.2026
10:03
1087
România, în urmă în relația cu SUA. Iulia Joja: Nicușor Dan obține vizită la Casa Albă doar dacă vine cu propuneri concrete și voință politică
11.01.2026
08:10
834
Horoscopul zilei 11.01.2026
11.01.2026
06:43
1093
Atac cu drone ucrainene la Voronej: patru răniți și clădiri avariate în sudul Rusiei
Suedia își întărește apărarea cu sateliți militari și drone de luptă de sute de milioane de euro, pe fondul amenințării ruse și al imprevizibilității SUA
Ger mai aspru și cer mai senin în Republica Moldova, marți 13.01.2026
Considerat portavocea Kremlinului, Dodon a sărit ca ars după ce Maia Sandu a spus că ar vota ,,DA" la un referendum privind REUNIFICAREA celor două state românești
Ce a vrut să transmită Maia Sandu prin declarația că ar VOTA pentru UNIREA celor două state ROMÂNEȘTI la un eventual REFERENDUM: ,,Se analizează și un scenariu alternativ: ce se întâmplă dacă obiectivul de aderare la UE nu va putea fi atins"
1 MDL
1 EUR
19.82
1 USD
16.97
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














