Estonia, Letonia și Lituania, acord pentru interzicerea intrării rușilor pe teritoriul lor. Ce excepții vor exista
1214
EPA
Țările baltice vor restricționa aproape complet intrarea pe teritoriile lor a cetățenilor ruși care au vize Schengen, a anunțat miercuri ministrul leton de externe Edgars Rinkevics, potrivit Politico.
În urma unei reuniuni a celor opt miniștri de externe din statele nordice și blatice, Rinkevics a anunțat că s-a ajuns la un acord comun „de principiu” pentru a restricționa intrarea în Letonia, Estonia și Lituania, prin punctele de trecere de la granițele cu Rusia și Belarus, a cetățenilor ruși cu vize Schengen emise de UE.
„Ceea ce am văzut în ultimele două săptămâni și luni este că numărul de treceri ale frontierei de către cetățenii ruși care dețin vize Schengen a crescut dramatic. Acest lucru devine o problemă de securitate publică, dar este, de asemenea, o problemă de natură morală și politică”, a spus ministrul leton.
Vor exista excepții pentru cetățenii ruși care traversează frontiera din motive umanitare și familiale, pentru șoferii de camion și pentru diplomați. Detaliile vor fi anunțate în zilele următoare.
Deciziile finale vor fi luate la nivel național și vor intra în vigoare imediat, a precizat Rinkevics. Ministrul a adăugat că se așteaptă ca măsurile să se aplice în următoarele 10 zile.
Decizia țărilor baltice vine la o zi după ce Comisia Europeană a susținut oficial propunerea de suspendare a acordului de vize încheiat în 2007 între UE și Moscova, ca represalii pentru invazia brutală a Rusiei în Ucraina.
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
12:37
27.08.2026
12:21
27.08.2026
11:33
27.08.2026
11:11
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
















