Este evenimentul ZILEI. Armistițiu într-un MARE RĂZBOI
1089
gandul.info Acordul de încetare a focului în Siria, rezultatul negocierilor dintre SUA şi Rusia, intră în vigoare, teoretic, sâmbătă la ora 0.00, aplicându-se confruntărilor dintre forţele insurgente ale opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate Administraţiei Bashar al-Assad.
Armistiţiul nu include organizaţiile teroriste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei Al-Qaida.
Atât coaliţia internaţională coordonată de SUA, cât şi Rusia au anunţat că vor continua operaţiunile militare contra „grupurilor teroriste”.
Preşedintele Vladimir Putin a anunţat vineri că Rusia va continua raidurile aeriene împotriva „organizaţiilor teroriste” din Siria şi după intrarea în vigoare a armistiţiului. „În mod evident, bombardamentele împotriva grupurilor teroriste din Siria vor continua”, a declarat Vladimir Putin în cursul unei întâlniri cu membri ai conducerii Serviciului federal de Securitate (FSB). Damascul şi Rusia îi cataloghează pe rebelii susţinuţi de occident drept „terorişti”.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte, conform estimărilor ONU, 250 000 de morţi.
O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia. Rusia a lansat, în septembrie 2015, raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, informează gandul.info.
16.12.2025
15:12
149
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
255
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
211
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
230
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
325
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
286
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
341
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
470
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
509
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
456
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
15:12
1
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
229
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
185
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
215
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
302
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
266
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
334
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
459
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
488
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
446
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
623
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
565
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
744
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
591
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
630
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
783
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
653
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
763
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
654
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
663
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
624
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
683
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
662
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
787
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
624
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














