După cazul tragic de la Criuleni, Poliția face apel la cetățeni să predea BENEVOL armele și munițiile deținute ilegal, pentru a scăpa de răspundere penală
1264
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a lansat un nou apel la adresa cetățenilor R. Moldova care țin acasă ilegal arme și muniții, după ce un copil de zece ani a decedat miercuri-seară, în urma detonării unei grenade pe un teren de joacă din oraș.
„Dacă știți despre locul aflării sau aţi depistat obuze, proiectile, cartuşe, arme, grenade, focoase de grenade, alte dispozitive cu destinaţie militară, precum şi mijloace explozive, întreprindeţi imediat măsuri pentru a exclude accesul altor persoane, în special al copiilor şi anunţaţi Poliţia la numărul unic 112”, solicită oamenii legii.
IGP amintește că cetățenii pot preda benevol armele deținute ilegal și nu vor fi cercetați penal. Pentru acest lucru puteți apela sau să vă adresați la orice sector, post sau inspectorat de poliție.
În primele șase luni ale anului curent, poliţiștii au depistat şi ridicat 835 de arme de foc, dintre care 185 de arme deţinute ilegal, 140 pentru încălcarea regulilor de deţinere, port și folosire, iar 78 de arme au fost predate benevol. Concomitent au fost ridicate 6 920 de muniţii de diferit calibru şi 128 de grenade, obuze, proiectile şi materiale explozive.
În aceeași perioadă au fost înregistrate 54 de infracţiuni comise cu aplicarea sau folosirea armelor de foc, dintre care 19 cazuri cu arme deţinute ilegal.
30.12.2025
13:59
368
Atenție! Cod galben de vânt 30-31 decembrie 2025
30.12.2025
13:06
318
Atelier național pentru promovarea educației și recunoașterea calificărilor prin platforma Europass în Moldova
29.12.2025
20:19
626
Vreme instabilă în Republica Moldova pe 30.12.2025
29.12.2025
17:54
642
Inițiativele de integrare a copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova, sub lupă la Ministerul Educației și Cercetării
29.12.2025
16:33
691
Anul 2025 vine cu transformări majore: investiții masive în educație, creșteri salariale și susținerea tinerilor specialiști în Republica Moldova
29.12.2025
15:55
639
Jubileu aniversar la Școala de Box din Grimăncăuți: 25 de ani de succese și performanțe remarcabile
29.12.2025
12:12
693
Curriculumul pentru „Istoria, tradițiile și cultura poporului găgăuz” primit cu entuziasm și provocări în UTA Găgăuzia
28.12.2025
18:49
900
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
27.12.2025
21:11
1026
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
26.12.2025
20:35
1231
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
30.12.2025
15:27
57
Hoț în transportul public din Chișinău: sentință de 8 ani pentru furturi repetate de bunuri personale
30.12.2025
15:20
155
Directoarea unui centru medical din Chișinău, acuzată de falsificarea documentelor pentru a sprijini intrarea ilegală a cetățenilor ruși în perioada pandemică
30.12.2025
15:00
263
Maia Sandu cere măsuri mai ferme pentru o justiție eficientă și combaterea corupției în Moldova
30.12.2025
14:58
358
Ucraina ironizează acuzațiile Rusiei cu o caricatură ingenioasă a lui Lavrov pe stilul „Mincinosul mincinoșilor”
30.12.2025
13:59
356
Atenție! Cod galben de vânt 30-31 decembrie 2025
30.12.2025
13:48
319
Belarusul dezvăluie rachete rusești hipersonice cu capacitate nucleară pe teritoriul său, amplificând îngrijorările occidentale
30.12.2025
13:10
410
Maia Sandu cere o reformă rapidă în justiție și atrage atenția asupra întârzierilor intenționate ale dosarelor de corupție în instanțe
30.12.2025
13:08
339
Curier acuzat de finanțare ilegală în cadrul Partidului „Șor”, trimis în judecată de Procuratura Anticorupție
30.12.2025
13:06
311
Atelier național pentru promovarea educației și recunoașterea calificărilor prin platforma Europass în Moldova
30.12.2025
12:31
409
Maia Sandu propune măsuri urgente pentru curățarea justiției și combaterea corupției: Legea nouă și provocările persistente în sistemul judiciar din Moldova
30.12.2025
11:23
392
Perspective de creștere și integrare europeană: Realizările economice și planurile Ministerului Dezvoltării Economice pentru 2026
30.12.2025
10:30
563
Previziuni uluitoare ale șamanilor din Peru: boală pentru Trump și exil pentru Maduro în 2026, sfârșitul războiului din Ucraina și victoria lui Keiko Fujimori în Peru
30.12.2025
10:05
367
Bărbat de 38 de ani trimis în judecată după ce și-a ucis gazda în urma unui conflict violent
30.12.2025
08:51
495
Maia Sandu va aborda teme din domeniul justiției într-o conferință de presă marți, 30 decembrie
30.12.2025
08:29
425
Horoscopul zilei 30.12.2025
30.12.2025
06:24
667
Evoluția pierderilor Rusiei în conflictul din Ucraina în paralel cu eforturile de pace mediate de SUA și impactul diplomatic al discuțiilor Trump-Putin
29.12.2025
23:22
727
Teatrul din Mariupol renaște sub ocupație rusă, cu sprijin important din Sankt Petersburg
29.12.2025
22:45
758
Trump reacționează furios la un presupus atac ucrainean asupra reședinței lui Putin, îndoindu-se de veridicitatea informațiilor
29.12.2025
20:19
622
Vreme instabilă în Republica Moldova pe 30.12.2025
29.12.2025
19:19
772
Ucraina neagă atacul asupra reședinței lui Putin, acuzând Rusia de pregătirea unor atacuri la Kiev
29.12.2025
18:23
704
Putin își menține planurile expansioniste: Ordine pentru continuarea campaniei în sudul Ucrainei și eliberarea „Novorossiei”
29.12.2025
17:54
640
Inițiativele de integrare a copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova, sub lupă la Ministerul Educației și Cercetării
29.12.2025
16:55
737
John Simpson: Un an îngrijorător precum 2025 nu am mai văzut - Predicțiile sumbre ale unui al treilea război mondial în Europa și nu numai
29.12.2025
16:33
689
Anul 2025 vine cu transformări majore: investiții masive în educație, creșteri salariale și susținerea tinerilor specialiști în Republica Moldova
29.12.2025
15:55
637
Jubileu aniversar la Școala de Box din Grimăncăuți: 25 de ani de succese și performanțe remarcabile
29.12.2025
14:32
596
Guvernul aprobă un an de protecție pentru fermierii afectați de calamități naturale
Hoț în transportul public din Chișinău: sentință de 8 ani pentru furturi repetate de bunuri personale
Directoarea unui centru medical din Chișinău, acuzată de falsificarea documentelor pentru a sprijini intrarea ilegală a cetățenilor ruși în perioada pandemică
Maia Sandu cere măsuri mai ferme pentru o justiție eficientă și combaterea corupției în Moldova
Ucraina ironizează acuzațiile Rusiei cu o caricatură ingenioasă a lui Lavrov pe stilul „Mincinosul mincinoșilor”
1 MDL
1 EUR
19.74
1 USD
16.78
1 RON
3.88
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














