DP World menține investițiile majore în România, indiferent de creșterea impozitelor: Timpul de transport cu Turcia a fost redus la jumătate!
970
Compania portuară şi de logistică DP World, cu sediul în Dubai, a reușit să reducă la jumătate timpul de transport între România şi Turcia. Acest lucru a fost afirmat de unul dintre directorii săi, în contextul extinderii operaţiunilor din Marea Neagră, la graniţa estică a Uniunii Europene. Kris Adams dă asigurări că investiţiile planificate în România vor continua, chiar și în fața majorărilor de impozite propuse de guvern.
Anul trecut, DP World a reușit să-și dublese capacitatea de transport de containere în cel mai mare port românesc de la Marea Neagră, Constanţa, prin adăugarea unui terminal roll-on, roll-off (Ro-Ro) și a unui hub logistic în vestul țării. În acest an, compania a introdus un serviciu logistic european integrat, oferind servicii de transport rutier, maritim, aerian şi feroviar, pentru clienţii din Bulgaria, Moldova, Serbia şi Turcia.
„Am făcut paşi uriaşi în optimizarea comerţului maritim între Turcia şi Constanţa, îmbunătăţind timpul de tranzit cu 50%.”, a declarat Kris Adams, vicepreşedinte DP World pentru Europa de Est. „Transporturile dintre Istanbul şi Bucureşti au fost reduse la mai puţin de 30 de ore, creând o alternativă viabilă la transportul rutier”, a adăugat el.
Un nou scaner la terminalul Ro-Ro al DP World din Constanţa a redus timpul de inspecţie a camioanelor de la 5-7 ore la 2 minute, a precizat oficialul DP World. Modernizările, care au costat 130 de milioane de euro, vor continua, deoarece există potenţial de creştere în domeniile transportului de automobile, comerţului electronic şi energiei regenerabile.
„Ne gândim să investim în final peste 200 de milioane de euro, vom angaja mai mult personal, vom investi într-o platformă digitală şi avem ambiţia de a opera servicii de logistică contractuală”, a spus Kris Adams. „La un moment dat, vom opera depozite, dar este prea devreme pentru a face comentarii.”
Investiţiile în infrastructură și exporturile de cereale ucrainene prin Constanţa, ca urmare a invaziei ruse din 2022, au stimulat dezvoltarea operaţiunilor portuare. Constanța devine astfel o poartă de acces către Asia Centrală, fluviul Dunărea şi Europa de Vest. Importanța sa a crescut şi datorită relocării operațiunilor către centrele de producție cu costuri reduse din Europa de Est pentru scurtarea lanțurilor de aprovizionare.
Adams subliniază că, în pofida posibilelor majorări de impozite, planurile de investiţii ale companiei vor continua. Aceste majorări ar putea avea un impact asupra comerţului, dar investițiile nu vor fi oprite.
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
03.10.2026
10:42
03.10.2026
10:37
03.10.2026
10:17
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















