Douăsprezece cupluri de vedete de la Hollywood care au decis să pună capăt relației în anul 2019
2845
Cu toate că ne dorim să fim cu partenerul nostru toată viață, uneori intervin mai multe aspecte care ne pot determina să punem punct unei relații, iar cuplurile de la Hollywood sunt dovada vie că nu există relația perfectă.
Despărțirile pot fi extrem de dureroase, dar și neașteptate, mai cu seamă în momentul în care sunteți împreună de mulți ani și mai aveți și un copil. Iar cuplurile de la Hollywood sunt exemplul care ne arată că și ele au parte de momente dificile în relații.
În anul 2019, au fost mai multe cupluri care au decis să nu mai rămână împreună (cel puțin până acum), iar decizia lor chiar ne-a luat prin surprindere, mai cu seamă că nu dădeau semne că ar vrea să se despartă. Cu toate acestea, multe vedete au ales să rămână prieteni, mai ales că între ei se află și un copil, în timp ce altele au ales ca imediat după despărțire, să se implice emoțional într-o altă relație sau dimpotrivă, să se concentreze pe propria persoană.
Astfel că, iată care sunt 11 dintre cele mai cunoscute despărțiri ale anului 2019:
1. Miley Cyrus și Liam Hemsworth
Una dintre despărțirile care ne-a luat prin surprindere a fost cea dintre Miley Cyrus și Liam Hemsworth. Cei doi formau un cuplu de zece ani și erau căsătoriți de șapte luni. Miley pare să nu fi suferit foarte mult după despărțirea de Liam și spunem asta pentru că imediat după, ea a fost într-o relație cu Kaitlynn Carter, de care s-a despărțit după două luni. În prezent, Miley este într-o relație cu muzicianul Cody Simpson.
2. Kylie Jenner și Travis Scott
Kylie Jenner și Travis Scott au fost împreună doi ani. Deși inițial s-a zvonit faptul că ei ar fi luat o pauză, Kylie a fost surprinsă în compania lui Drake la puțin timp după despărțire. Kylie și Travis au împreună o fetiță, Stormi Webster. Pe lângă asta, cei doi au început să petreacă tot mai mult timp împreună, iar el este apropiat față de familia ei.
3. Lady Gaga și Christian Carino
Încă din luna februarie circulau știri conform cărora Lady Gaga și Christian Carino s-au despărțit. Chiar dacă inițial au negat asta, ulterior cei doi au anunțat că s-au despărțit, deși cu cinci luni înainte se logodiseră. Mai multe surse apropiate cuplului au dezvăluit faptul că relația dintre ei nu mai funcționa. Cei doi formau un cuplu din luna februarie a anului 2017.
4. Khloe Kardashian și Tristan Thompson
La începutul anului, mai exact în luna februarie, Khloe Kardashian și Tristan Thompson s-au despărțit, iar motivul a fost infidelitatea lui Tristan. El a înșelat-o pe Khloe cu Jordyn Woods, cea mai bună prietenă a lui Kylie Jenner. Cei doi au o fiică, True Thompson. Ei au mai avut probleme în trecut din cauza infidelității lui și au încercat să fie împreună pentru fiica lor, însă în final s-au despărțit.
5. Gigi Hadid și Zayn Malik
Gigi Hadid și Zayn Malik s-au despărțit la începutul anului 2019. Încă de anul trecut, cei doi nu au mai fost văzuți împreună, iar semnele că s-au despărțit erau evidente. În luna august, Gigi și Tyler Cameron, concurentul din reality show-ul „Bachelotte” au fost văzuți împreună, iar el i-a fost alături în mai multe momente dificile, fiind prezent la înmormântarea bunicii lui Gigi. El a declarat faptul că își petrec timpul împreună, însă sunt doar prieteni.
6. Katie Holmes și Jamie Foxx
În luna august, Katie Holmes și Jamie Foxx s-au despărțit. Cei doi erau împreună încă din anul 2013. Chiar dacă păreau un cuplu solid, despărțirea nu i-a afectat, dovadă fiind faptul că imediat după despărțire, Jamie a fost văzut în compania lui Sela Vave, o artistă din Statele Unite ale Americii.
7. Adele și Simon Konecki
Adele și Simon Konecki au avut o relație de opt ani. Cei doi s-au decis să se despartă, deși au împreună un fiu, pe Angelo Adkins, care are șase ani. Reprezentații celor doi au fost cei care au dat vestea, ei dorind să păstreze lucrurile cât mai decente între ei. Motivul ar fi fost faptul că Adele a pus pe primul loc cariera de succes pe care o are, iar turneele au fost cele care i-au distanțat pe cei doi.
8. Bradley Cooper și Irina Shayk
Bradley Cooper și Irina Shayk au fost împreună patru ani, iar în luna iunie au decis să se despartă. Cei doi au împreună o fiică, Lea De Seine. Ei s-au despărțit din cauza faptului că nu se mai simțeau fericiți în relație, Irina fiind cea care a hotărât să deschidă subiectul despărțirii.
9. Wendy Williams și Kevin Hunter
Dacă până acum vorbeam de relații de doi sau patru ani care s-au sfârșit, iată că și o relație de 20 de ani se poate termina. Wendy Williams și Kevin Hunter au decis să divorțeze în luna aprilie a anului 2019. Cei doi au fost extrem de discreți cu privire la acest lucru și nu au vorbit public despre despărțire.
10. Ben Affleck și Lindsay Shookus
Ben Affleck și Lindsay Shookus au avut o relație tumultoasă, cei doi despărțindu-se de mai multe ori. Ei s-au despărțit prima dată din cauza infidelității lui Ben. Înainte să se împace a doua oară cu Lindsay, Ben a ajuns la dezalcoolizare. La puțin timp, cei doi s-au despărțit definitiv, iar motivul ar fi fost distanța dintre ei.
11. Solange Knowles și Alan Ferguson
Solange Knowles, sora lui Beyonce, și soțul ei, Alan Ferguson au decis să se despartă, cu toate că erau căsătoriți de cinci ani. După ce au anunțat despărțirea, Solange a fost acuzată că l-ar fi înșelat pe Alan chiar cu managerul ei, însă ea a negat extrem de repede zvonurile. Solange a vorbit pe contul său de Instagram despre perioada pe care a petrecut-o cu Alan, spunând că a fost una extrem de fericită.
12. Meg Ryan și John Mellencamp
Meg Ryan și John Mellencamp erau împreună încă din anul 2011. Cei doi s-au despărțit în luna noiembrie, iar zvonurile conform cărora cei doi nu mai formează un cuplu au apărut în momentul în care ea nu a mai purtat inelul de logodnă la un eveniment. Motivul despărțirii dintre ei este distanța, John refuzând să se mute în New York.
Sursa: elle.ro
24.02.2026
10:53
15160
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
24055
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
42870
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
37724
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
49026
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
33064
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
31524
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
23931
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
23434
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
24777
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
24158
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
15.05.2026
22:25
0
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
247
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
279
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
263
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
280
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
15.05.2026
19:00
356
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
411
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
349
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
15.05.2026
17:31
347
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
17:11
354
MEC lansează Consiliul consultativ pentru extinderea educației multilingve și a Programului Național de învățare a limbii române
15.05.2026
16:34
443
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
16:28
463
Statul pregătește lege nouă pentru oprirea rapidă a construcțiilor ilegale și protejarea cumpărătorilor
15.05.2026
15:22
526
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
583
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
494
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
581
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
528
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
590
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
15.05.2026
10:57
559
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
15.05.2026
08:04
571
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
1184
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
1964
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
1702
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
971
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
644
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














