DOSAR // 150 de mii de euro mită pentru o funcție de VICEMINISTRU: Unul dintre învinuiți a fugit din R. Moldova și urmărirea penală va fi trimisă în instanță în lipsa lui
2700
Unul dintre cei doi învinuiți în cauza penală care vizează estorcarea unei mite de 150 000 de euro de la Alexei Vârlan pentru angajarea acestuia în funcția de viceministru al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor ar putea fi condamnat în lipsă, după ce a fugit din R. Moldova.
Cazul a avut loc în decembrie 2010, iar judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, a acceptat pe 6 septembrie curent ca urmărirea penală să fie finalizată de procurori în lipsa învinuitului, după ce recent au fost efectuate modificări în Codul de procedură penală care permit acest lucru.
Procurorii anticorupție au stabilit anterior că Zahar Zanosiev și Vitalie Czine-Mocan s-au prezentat ca fiind membri ai Partidului Democrat și i-au spus lui Vârlan că îi pot asigura funcția de viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în schimbul a 150 de mii de euro. Cei doi au primit o primă tranșă de 50 de mii de euro.
În noiembrie 2021, unul dintre cei doi învinuiți de trafic de influență a fost trimis pe banca acuzaților, cauza penală fiind acum în proces de examinare în instanța de judecată.
Cel de-al doilea, însă, s-a eschivat de la urmărirea penală, iar locul aflării acestuia nu este cunoscut.
26.03.2026
17:46
58
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
71
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
174
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
210
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
159
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
218
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
185
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
260
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
255
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
468
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
26.03.2026
17:13
11
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
35
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
97
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
73
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
204
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
201
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
388
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
191
WhatsApp integrează Meta AI pentru redactarea mesajelor, editarea fotografiilor și gestionarea mai ușoară a fișierelor și conversațiilor
26.03.2026
15:13
273
Mistral lansează Voxtral TTS, noul model open-source de sinteză vocală pentru aplicații enterprise și asistenți AI
26.03.2026
14:12
364
REZILIENȚĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
26.03.2026
13:58
398
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
26.03.2026
13:38
339
Republica Moldova consolidează cooperarea europeană împotriva traficului de persoane prin aderarea IGP la proiectul COP IDEA
26.03.2026
12:46
347
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
390
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
517
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
404
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
831
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
26.03.2026
10:59
702
Record ISTORIC anunțat de Serviciul Fiscal de Stat: 1,5 MILIARDE de lei într-o singură zi acumulați la Bugetul de Stat
26.03.2026
09:44
482
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
09:44
765
Zelenski anunță, în PREMIERĂ, prețul colosal cerut de Trump pentru ca partenerii americanii să ofere pretecție Ucrainei în fața Rusiei
26.03.2026
09:40
473
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
26.03.2026
08:28
544
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
03:11
670
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
26.03.2026
00:20
658
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
653
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














