Donald Trump presează Congresul să adopte imediat legea pentru încetarea paraliziei bugetare și redeschiderea Guvernului
1198
Preşedintele american Donald Trump exercită presiuni asupra Congresului Statelor Unite pentru a adopta „fără întârziere” şi „fără modificări” un proiect de lege care permite ridicarea paraliziei bugetare federale („shutdown”), blocaj ce a intrat marţi în a patra zi.
El afirmă că este esenţial să fie redeschis Guvernul federal şi îndeamnă reprezentanţii ambelor tabere politice să acţioneze rapid. „Trebuie să redeschidem Guvernul şi sper ca toţi republicanii şi democraţii să mi se alăture pentru a susţine acest (proiect de) lege şi să-l trimită imediat la biroul meu”, a scris pe reţeaua sa Truth Social locatarul Casei Albe, referindu-se la procedura de promulgare.
În aceeaşi postare, Donald Trump subliniază că, pentru moment, nu este posibil să se opereze modificări asupra proiectului, insistând ca textul să fie adoptat în forma actuală, fara amendamente sau negocieri suplimentare. „Nu este posibil să se facă modificări pentru moment”, precizează el în mesajul publicat.
01.10.2026
16:58
01.10.2026
16:49
01.10.2026
16:48
01.10.2026
16:47
01.10.2026
16:23
01.10.2026
16:19
01.10.2026
15:24
01.10.2026
15:11
01.10.2026
15:09
01.10.2026
15:04
01.10.2026
16:58
01.10.2026
16:49
01.10.2026
16:48
01.10.2026
16:47
01.10.2026
16:23
01.10.2026
16:19
01.10.2026
15:24
01.10.2026
15:11
01.10.2026
15:09
01.10.2026
15:04
01.10.2026
14:27
01.10.2026
14:11
01.10.2026
14:09
01.10.2026
14:01
01.10.2026
14:00
01.10.2026
13:48
01.10.2026
13:48
01.10.2026
13:41
01.10.2026
13:23
01.10.2026
13:22
01.10.2026
13:22
01.10.2026
13:20
01.10.2026
13:12
01.10.2026
13:07
01.10.2026
12:48
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
















