DOLIU în România. A murit un important reprezentant al culturii românești
1245
bzi.ro
Actorul Radu Beligan a murit miercuri,
Actorul Radu Beligan a fost internat vineri
„Pacientul se afla într-o stare de degradare biologică în contextul vârstei avansate. Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă cu supravegherea şi controlul funcţiilor vitale, cât şi confortul fizic şi psihic adecvat situaţiei date. Decesul a avut loc miercuri, 20 iulie, la ora 13.00, în urma unui stop cardio-respirator iresuscitabil”, a declarat pentru MEDIAFAX dr Dana Safta, directorul medical al Spitalului Elias.
Radu Beligan, născut pe 14 decembrie
Radu Beligan a fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, între anii 1961 şi 1969, şi director al Teatrului Naţional Bucureşti, între 1969 şi 1990. Totodată, a fost profesor
A fost decorat, printre altele, cu Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer, Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare în grad de Ofiţer, din partea Franţei. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.
Actorul Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor - Piaţa Timpului, spaţiul bucureştean dedicat marilor valori ale filmului şi scenei româneşti.
În februarie 2014, Radu Beligan a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din domeniul divertismentului, alături de actorul român în clasament regăsindu-se numeroase celebrităţi de toate vârstele, de
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
08.09.2026
02:22
08.09.2026
00:57
08.09.2026
00:12
07.09.2026
23:54
07.09.2026
23:38
07.09.2026
23:17
07.09.2026
22:36
07.09.2026
22:11
07.09.2026
21:08
07.09.2026
20:07
07.09.2026
20:03
07.09.2026
19:58
07.09.2026
19:57
07.09.2026
19:56
07.09.2026
19:31
07.09.2026
19:19
07.09.2026
19:14
07.09.2026
18:55
07.09.2026
17:36
07.09.2026
17:14
07.09.2026
17:08
07.09.2026
16:19
07.09.2026
16:06
07.09.2026
16:05
07.09.2026
16:03
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani


















