Doi proprietari de case de schimb valutar din R. Moldova au comandat OMORUL unui concurent de-al lor. Urmau să-i plătească killerului 5 000 de dolari
1482
Doi bărbați, de 59 și 60 de ani, care își desfășoară activitatea în domeniul unităților de schimb valutar în orașul Căușeni, au plănuit asasinarea unui om de afaceri de 35 de ani, concurent de-al lor. Pentru omorul bărbatului, aceștia urmau să-i achite killerului suma de 5 000 de dolari.
Asasinatul a fost zădărnicit de Inspectoratului Naţional Investigaţie care a reținut comanditarii pentru 30 de zile.
Indivizii au fost documentați de polițiști timp de câteva săptămâni, iar victima a fost informată confidențial și a fost de acord să coopereze cu organele de drept.
Pe 25 iulie curent, angajații Direcției Combaterea crimei organizate, în comun cu Secția exercitare a urmăririi penale în cauze de criminalitate organizată și excepționale a Procuraturii Generale, l-au reținut în flagrant delict pe unul dintre suspecți în momentul întâlnirii cu așa-zisul „killer” pentru verificarea decesului persoanei ce urma a fi asasinată.
Ulterior, a fost reținut și cel de-al doilea suspect, în timp ce aștepta confirmarea decesului în casa de schimb valutar care-i aparținea.
Unul dintre suspecți avea asupra sa un baston, mânerul căruia se scotea cu ușurință având montată pe interior o lamă de cuțit cu lungimea de 15 cm, ce urma a fi folosită pentru verificarea presupusului cadavru al concurentului pe care voiau să-l elimine de pe piață.
De asemenea, în cadrul percheziției corporale, a casei de schimb valutar și la domiciliile suspecților au fost depistate bastoane de același tip, cuțite, topoare, precum și mijloace bănești în proporții deosebit de mari.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru pregătirea omorului la comandă. Cei doi riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţie pe viaţă.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
08.09.2026
02:22
08.09.2026
00:57
08.09.2026
00:12
07.09.2026
23:54
07.09.2026
23:38
07.09.2026
23:17
07.09.2026
22:36
07.09.2026
22:11
07.09.2026
21:08
07.09.2026
20:07
07.09.2026
20:03
07.09.2026
19:58
07.09.2026
19:57
07.09.2026
19:56
07.09.2026
19:31
07.09.2026
19:19
07.09.2026
19:14
07.09.2026
18:55
07.09.2026
17:36
07.09.2026
17:14
07.09.2026
17:08
07.09.2026
16:19
07.09.2026
16:06
07.09.2026
16:05
07.09.2026
16:03
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație


















