Dodon se întâlnește cu Krasnoselski pentru a discuta inclusiv despre posturile ilegale instalate în Zona de Securitate de către separatiști: „Cred că este un pas incorect din partea celor din stânga Nistrului”
1543
Președintele Igor Dodon se va întâlni marți, pe 28 iulie curent, cu așa-zisul lider al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski.
Printre subiectele care vor fi abordate de către cei doi se numără și instalarea, începând cu primăvara curentă, a 37 de posturi de control ilegale în Zona de Securitate de către partea transnistreană, fapt ce îngreunează circulația populației din zone, în special a acelei din satele aflate sub jurisdicția Chișinăului.
CITIȚI și Tiraspolul a instalat ZECI de posturi de control ILEGALE, iar Dodon îi MULȚUMEȘTE lui Krasnoselski „pentru abordarea constructivă a soluționării problemelor de circulație”
Imediat după eveniment ar putea fi convocată ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS).
CITIȚI și VIDEO // Dodon este acuzat că TRANZACȚIONEAZĂ pământul R. Moldova în scop personal: „Cedează satele aflate sub jurisdicția Chișinăului pentru ca Vadim Krasnoselski să-i asigure voturi la prezidențiale”
„Referitor la ședința CSS, aceasta va fi probabil săptămâna viitoare, marți, după întâlnirea cu Krasnoselski. Poate vom reuși să rezolvăm această problemă. Cincisprezece posturi au fost închise din cele 37 instalate. Argumentarea celor din stânga Nistrului este că aceste posturi au fost instalate în legătură cu pandemia de coronavirus. Eu nu accept acest argument, cred că este un pas incorect din partea celor din stânga Nistrului. Dar vom discuta acest subiect”, a declarat Igor Dodon la finele săptămânii trecute, în cadrul unei întrevederi cu jurnaliștii la Reședința de stat de la Condrița.
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
16.10.2026
15:17
16.10.2026
14:31
16.10.2026
14:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















