Stiri

DOC // Nichiforciuc a băgat, OFICIAL, Parlamentul în CARANTINĂ: „Acest caz favorizează actuala majoritate șubredă de tot, care ieri aproape și-a pierdut controlul asupra situației în Legislativ”

Actualitate 22.05.2020 13:29 Vizualizări2641
DOC // Nichiforciuc a băgat, OFICIAL, Parlamentul în CARANTINĂ: „Acest caz favorizează actuala majoritate șubredă de tot, care ieri aproape și-a pierdut controlul asupra situației în Legislativ”

Parlamentul întră oficial în carantină începând de vineri, 22 mai, iar toți deputații sunt obligați să se autoizoleze la domiciliu, până la obținerea rezultatelor negative la testele pentru COVID-19, potrivit unei dispoziții semnate de spicherul Zinaida Greceanîi.

Deputatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Alexandru Slusari, dă vina pe „iresponsabilitatea enormă a unui deputat PD”, care, deși avea suspeciuni rezonabile că este infectat cu COVID-19, a venit în Parlament și a avut contact cu deputați și miniștri.



Slusari se referă la deputatul democrat Eugeniu Nichiforciuc, care a participat miercuri la o ședință a fracțiunii PD, ia colegii săi au fost prezenți joi și la ședința în plen a Parlamentului.

CITIȚI și După ce COVID-19 a ajuns și în Parlament, un deputat propune desfășurarea ședințelor plenare în regim ONLINE

„Înțeleg că acest caz favorizează cumva actuala majoritate șubredă de tot, care ieri aproape și-a pierdut controlul asupra situației în Legislativ. Dar noi avem de votat ultima condiție pentru asistența macrofinanciară de la Uniunea Europeană, tranșa a doua, un proiect de lege privind organizațiile necomerciale. Platforma DA cere să fie găsită soluția ca Parlamentul să fie convocat pe 15 minute sau prin sistem online săptămâna viitoare pentru adoptarea acestui document de importanța majoră. Am insistat ca acest subiect să fie inclus ieri în ordinea de zi, însă tupeistul Dumitru Diacov, care se declară mare proeuropean, știind deja despre infectarea lui Nichiforciuc, a acceptat un așa-zis compromis cu PSRM prin amânarea examinării proiectului.

CITIȚI și Mai mulți deputați care au contactat cu Nichiforciuc, confirmat pozitiv cu noul coronavirus, s-au autoizolat, după ce au stat încă o zi în Parlament

Din cauza iresponsabilității și docilității Guvernului Chicu și a unor personaje din PD, țara poate pierde un suport bugetar de 600 de milioane lei de la UE, dintre care o bună parte este grant”, a acuzat Slusari.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.03 1 USD 17.36 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri