DOC // CHESTIONAR: Membrii PAS sunt întrebați dacă e benefic parteneriatul cu PPDA-ul lui Năstase
2689
Conducerea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a formulat un chestionar cu mai multe întrebări, la care membrii formațiunii sunt rugați să răspundă „cât se poate de sincer”. Printre altele, membrii formațiunii sunt întrebați dacă s-a procedat corect atunci când s-a decis sprijinirea lui Andrei Năstase la funcția de primar general și dacă e bine ca PAS să meargă împreună cu PPDA la alegerile locale din acest an.
De asemenea, exponenţii PAS sunt chemaţi să spună cum apreciază participarea în bloc cu PPDA la alegerile din 24 februarie, cum apreciază decizia PAS de a merge împreună cu PPDA la alegerile locale din 2019, în ce măsură sunt de acord cu poziţiile adoptate de Blocul „ACUM” după alegerile parlamentare sau cum apreciază decizia PAS de a susţine candidatura lui Andrei Năstase pentru funcţia de primar al capitalei în 2018.
Totodată, pe Maia Sandu o interesează cine, în opinia membrilor formațiunii sale, s-a poziționat ca lider în cadrul Blocului „ACUM”, la nivel public – PAS, PPDA sau ambele, în măsură egală? Membrii PAS mai sunt întrebați ce fel de coaliție își doresc, iar printre opțiuni se numără: „ACUM” – PSRM; „ACUM” – PD, Guvern minoritar „ACUM” votat de PSRM, Guvern tehnocrat votat cu PSRM.
Intervievații mai sunt întrebați dacă ar fi bine ca să fie alegeri anticipate sau nu.
Conducerea PAS mai vrea să știe și dacă formațiunea merge într-o direcție complet greșită, greșită, neutră, corectă sau complet corectă.
Citește și: Maia Sandu recunoaște că membrii PAS ar fi vrut s-o vadă CANDIDÂND la funcția de primar general și că Andrei Năstase i-a forțat mâna: „Nu a fost o mișcare foarte ELEGANTĂ”
De menționat că PAS a efectuat un sondaj similar la începutul anului 2018. Atunci, membrii PAS au fost întrebați dacă formațiunea trebuie să aibă propriul candidat la alegerile primarului general al capitalei. Foarte mulți intervievați, așa cum ulterior anterior Maia Sandu, nu au fost de acord ca PAS să-l sprijine pe Andrei Năstase. În cele din urmă, liderul PPDA și-a înaintat candidatura, iar PAS s-a văzut nevoit să o susțină.
Citește și: Mișcarea prin care PPDA-ul lui Năstase ar putea „ÎNGHIȚI” PAS-ul Maiei Sandu: „Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci vom asista la începutul sfârșitului pentru PAS”

30.03.2026
22:06
471
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
30.03.2026
17:22
541
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
496
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
855
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
10:48
684
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
28.03.2026
16:58
1217
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
27.03.2026
19:16
1275
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
14:00
1337
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
11:58
1486
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
27.03.2026
13:59
1099
Maia Sandu, mesaj ferm către magistrați: reforma justiției, cheia aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
31.03.2026
02:11
247
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
30.03.2026
22:06
460
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
350
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
455
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
429
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
473
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
446
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
504
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
471
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
494
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
536
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
491
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
498
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
470
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
461
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
483
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
851
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
529
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
548
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
889
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
731
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
809
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
678
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1510
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
815
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














