DOC // 17 înalți oficiali americani, scrisoare către Joe Biden: „SUA trebuie să înarmeze Ucraina ACUM, înainte să fie prea târziu. Războiul e într-un punct decisiv. Dacă Putin câștigă în Ucraina, aliații noștri estici sunt în pericol”

Nu mai puțin de 17 foști înalți oficiali americani – generali, ambasadori, miniștri – au dat pubicității miercuri o scrisoare deschisă adresată președintelui SUA, Joe Biden, prin care avertizează că războiul din Ucraina a ajuns într-un moment decisiv și, dacă America nu trimite acum armele necesare, Rusia va învinge. Documentul este publicat integral de publicația „The Hill”.

De pe lista semnatarilor nu lipsesc generalii Ben Hodges (ex-comandant al forțelor SUA în Europa), Wesley K. Clark și Philip Breedlove (al 12-lea și, respectiv, al 17-lea comandant suprem al forțelor Aliate din Europa), precum și Alexander Vershbow (fost secretar general adjunct al forțelor NATO și fost ambasador al SUA în Rusia).

Mesajul este limpede și cât se poate de tranșant: războiul din Ucraina a ajuns într-un punct crucial și este interesul vital al SUA ca Rusia să fie învinsă. Înalții oficiali cer administrației Biden să mărească ritmul sprijinului militar acordat Ucrainei, pentru ca aceasta să-și poată recupera teritoriile ocupate de Rusia și pentru a-l forța pe Putin să pună capăt crimelor.

Documentul este un veritabil strigăt de avertisment: strategia lui Putin este să câștige timp pentru a declanșa numeroase crize – de securitate, alimentare, politice și economice – în întreaga lume. SUA și aliații săi trebuie să acționeze decisiv pentru a nu-i oferi acest timp.

America a ajutat Ucraina să stabilizeze situația, dar nu și să poată răsturna raportul de forțe, avertizează semnatarii scrisorii. Remiza de acum înseamnă, de fapt, înfrângere, prin cedarea inițiativei în mâinile lui Putin: „Prin furnizarea unui ajutor suficient pentru a produce o remiză, dar nu suficient pentru a reduce câștigurile teritoriale rusești, administrația Biden ar putea, în mod neintenționat, să smulgă înfrângerea din ghearele victoriei. Dintr-o prea mare prudență în ceea ce privește provocarea unei escaladări rusești (atât convenționale, cât și nucleare), cedăm de fapt inițiativa președintelui rus Vladimir Putin și reducem presiunea asupra Moscovei pentru a pune capăt agresiunii sale și pentru a se implica serios în negocieri”.

America nu are de ce să fie intimidată de amenințările cu arme nucleare ale Rusiei, pentru că dispune la rândul său de un arsenal nuclear care descurajează o astfel de opțiune. În schimb, cea mai mare greșeală posibilă ar fi să se repete strategia de până acum a Occidentului, aplicată în 2008, în Georgia, și 2014, în Ucraina – forțarea unor acorduri de încetare a focului care să consfințească cuceririle teritoriale rusești.

Dacă Ucraina va fi presată să accepte pierderile teritoriale suferite din februarie până acum în schimbul unui iluzoriu acord de pace cu Rusia, Putin se va regrupa și va lansa un nou atac, iar în final vor fi vizate țările NATO din preajmă, spun semnatarii scritorii – din care majoritatea sunt foarte bine informați asupra situației din Rusia și Europa de Est prin natura misiunilor pe care le-au îndeplinit de-a lungul timpului.

Dacă SUA nu ajută acum Ucraina să câștige și să-și recucerească toate teritoriile, inclusiv cele pierdute în 2014, atunci în mod sigur va fi nevoită, în viitor, să-și trimită soldații să lupte și să moară pentru a-și apăra aliații din NATO în acord cu Articolul 5 din tratatul alianței.

Lista semnatarilor

Lista semnatarilor acestei scrisori – care face o analiză extrem de amănunțită și competentă a situației – este cu adevărat impresionantă:

* Generalul Philip Breedlove (în retragere), al 17-lea comandant suprem aliat în Europa și profesor distins, Școala Sam Nunn, Institutul de Tehnologie din Georgia;

* Debra Cagan, fost funcționar al Departamentului de Stat și al Departamentului Apărării, membru distins în domeniul energiei, Transatlantic Leadership Network;

* Generalul Wesley K. Clark (în retragere), al 12-lea comandant suprem al forțelor aliate din Europa; membru senior, Centrul Burkle de la UCLA;

* Ambasadoarea Paula J. Dobriansky, fost subsecretar de stat pentru afaceri globale;

* Ambasadorul Eric Edelman, fost ambasador în Finlanda și Turcia, fost subsecretar de stat la Apărare pentru politică;

* Dr. Evelyn Farkas, fost adjunct al secretarului adjunct al apărării pentru Rusia, Ucraina și Eurasia, director executiv la Institutul McCain;

* Ambasadorul Daniel Fried, fost secretar de stat adjunct pentru Europa, membru distins al Weiser Family, Consiliul Atlantic;

* Ambasadorul John Herbst, fost ambasador în Ucraina și Uzbekistan, senior director la Centrul Eurasia, Consiliul Atlantic;

* Generalul-locotenent Ben Hodges (în retragere), fost comandant general al Armatei SUA în Europa;

* Ambasadorul John Kornblum, fost ambasador în Germania;

* David Kramer, fost secretar de stat adjunct pentru democrație, drepturile omului și muncă;

* Jan Lodal, fost adjunct principal al subsecretarului principal al apărării pentru politică; membru distins, Centrul Scowcroft pentru strategie și securitate, Consiliul Atlantic;

* Robert McConnell, fost adjunct al procurorului general, co-fondator al Fundației SUA-Ucraina;

* Ambasadorul Stephen Sestanovici, fost ambasador itinerant pentru fosta Uniune Sovietică, membru senior al Consiliului pentru Relații Externe, profesor la Universitatea Columbia;

* John Sipher, fost ofițer și șef de secție, Serviciul Clandestin al CIA, membru senior nerezident la Centrul Eurasia, Consiliul Atlantic;

* Ambasadorul William Taylor, fost ambasador în Ucraina;

* Ambasadorul Alexander Vershbow, fost secretar general adjunct al NATO, fost secretar adjunct al apărării, fost ambasador în Rusia și la NATO.

Citiți mai jos scrisoarea deschisă pe care toți acești membri ai elitei SUA i-o adresează președintelui Biden, publicată de ziaristii.com.

Scrisoare deschisă adresată președintelui Joe Biden:

„Proiectele agresive ale lui Putin nu se termină în Ucraina. Dacă Rusia câștigă în Ucraina, aliații noștri baltici din NATO sunt în pericol, la fel ca și alți aliați care locuiesc în vecinătate”

„Cu mult înainte ca Kremlinul să invadeze pentru prima dată Ucraina în 2014, am urmărit – din poziții de rang înalt în guvernul și armata SUA – politica externă a Moscovei și pericolele grave pe care le prezintă pentru Statele Unite și aliații noștri. Am urmărit cu atenție ofensiva majoră a Moscovei din februarie și răspunsul administrației Biden și al aliaților și partenerilor săi. Am menținut o strânsă legătură cu oficialii ucraineni, americani și europeni. Doi dintre noi tocmai s-au întors de la întâlniri cu liderii militari și de apărare din Ucraina.

Deși administrația Biden a reușit să mobilizeze cu succes aliații Americii și a oferit asistență militară substanțială, inclusiv luna aceasta, curajoaselor forțe armate ale Ucrainei, nu a reușit să producă o narațiune strategică satisfăcătoare care să permită guvernelor să mențină sprijinul public pentru angajamentul NATO pe termen lung.

Prin furnizarea unui ajutor suficient pentru a produce o remiză, dar nu suficient pentru a reduce câștigurile teritoriale rusești, administrația Biden ar putea, în mod neintenționat, să smulgă înfrângerea din ghearele victoriei. Dintr-o prea mare prudență în ceea ce privește provocarea unei escaladări rusești (atât convenționale, cât și nucleare), cedăm de fapt inițiativa președintelui rus Vladimir Putin și reducem presiunea asupra Moscovei pentru a pune capăt agresiunii sale și pentru a se implica serios în negocieri.

Războiul imperialist al Moscovei împotriva poporului ucrainean nu este doar o violență morală – o campanie de genocid menită să șteargă națiunea ucraineană de pe hartă – ci și un pericol clar pentru securitatea și prosperitatea SUA.

Principiile și interesele americane cer cel mai puternic răspuns posibil, unul suficient pentru a-i forța pe ruși să revină cât mai mult posibil la liniile de dinainte de februarie și pentru a impune costuri suficient de mari pentru a descuraja Rusia să invadeze a treia oară. În condițiile în care forțele rusești se străduiesc să se regrupeze în est și să împiedice eforturile ucrainenilor de a recuceri Hersonul în sud, acum este momentul ca aliații Ucrainei să facă tot posibilul pentru a oferi Ucrainei mijloacele de care are nevoie pentru a învinge. Târârea conflictului prin așa-numitele pauze strategice nu va face altceva decât să-i permită lui Putin să se regrupeze, să se recupereze și să provoace mai multe daune în Ucraina și în afara ei.

Dar, până acum, nici administrația, nici aliații europeni nu au reușit să explice clar de ce acest lucru este important pentru Statele Unite și Occident. Este important pentru că Putin urmărește o politică externă revizionistă menită să răstoarne sistemul de securitate bazat pe reguli care a asigurat stabilitatea americană și globală și a permis prosperitatea de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectele agresive ale lui Putin nu se termină în Ucraina. După cum au precizat în mod repetat oficialii ruși, dacă Rusia câștigă în Ucraina, aliații noștri baltici din NATO sunt în pericol, la fel ca și alți aliați care locuiesc în vecinătate.

O politică prudentă identifică astăzi riscul de mâine și caută locul și momentul potrivit pentru a face față acestui risc. Pentru SUA și NATO, acel moment este acum – iar locul este Ucraina, o țară mare a cărei populație înțelege că alegerea sa este fie să-l învingă pe Putin, fie să-și piardă independența și chiar existența ca națiune distinctă, orientată spre Occident.

Cu armele și ajutorul economic necesare, Ucraina poate învinge Rusia.

Dacă reușește, este mai puțin probabil ca soldații noștri să fie nevoiți să își riște viețile protejându-și aliații din tratat ai SUA, pe care Rusia îi amenință și ea.

Cum arată o înfrângere pentru Putin? Supraviețuirea Ucrainei ca țară sigură, independentă și viabilă din punct de vedere economic. Aceasta înseamnă o Ucraină cu granițe apărabile care să includă Odessa și o porțiune substanțială a coastei Mării Negre, precum și o armată puternică și bine înarmată și o încetare reală a ostilităților. Acest lucru ar trebui să includă, în mod ideal, revenirea sub control ucrainean a tuturor teritoriilor ocupate de la 24 februarie și, în cele din urmă, a terenurilor furate în 2014, inclusiv Crimeea. O astfel de pace este posibilă doar atunci când Putin își dă seama că este învins în mod categoric și că nu-și mai poate atinge obiectivele de a domina Ucraina sau orice altă națiune prin forță.

Ar fi o înfrângere pentru Ucraina (și pentru Statele Unite) dacă, în graba de a pune capăt luptelor, Occidentul ar încuraja Ucraina să cedeze teritoriu în schimbul unei încetări a focului. Acest lucru ar continua tiparul cel puțin de la agresiunea Moscovei împotriva Georgiei din 2008, în care Occidentul face presiuni pentru o încetare a focului care ratifică efectiv agresiunea trecută a Kremlinului și nu îl forțează să înceteze să mai anexeze sau să ia mai mult teritoriu. (Mai mult de 10.000 de ucraineni au murit după încetarea focului din acordul de la Minsk, cu zeci și chiar sute de încălcări rusești zilnic). O încetare a focului nu ar pune capăt agresiunii Rusiei sau ocupării de către aceasta a teritoriului ucrainean; pur și simplu ar oferi Moscovei o pauză pentru a-și consolida câștigurile și apoi pentru a-și relua ofensiva. Mai mult, în sondaje recente, marea majoritate a ucrainenilor se opun oricăror concesii teritoriale în schimbul unei încetări a focului cu Moscova.

Un astfel de plan ar condamna, de asemenea, milioane de ucraineni să trăiască sub un regim care a comis numeroase crime de război, ai cărui înalți oficiali și mass-media au cerut dezucrainizarea Ucrainei, care este deja supusă unei rusificări forțate, inclusiv deportarea ilegală și forțată a aproape 400.000 de copii ucraineni în Rusia pentru adopție. Aceste măsuri au determinat un număr tot mai mare de cercetători să descrie politica rusă drept genocid.

Planul Moscovei este acum de a obține cât mai multe câștiguri pe câmpul de luptă; de a organiza referendumuri false în teritoriile ucrainene recent ocupate, ca preludiu pentru anexarea acestora; de a submina unitatea în sprijinul Occidentului pentru Ucraina prin întreruperea livrărilor de gaz la iarnă; și de a bloca porturile ucrainene pentru a produce penurii alimentare destabilizatoare în Sudul global, menite să se întoarcă asupra Occidentului. Pentru toate aceste scopuri, Moscova are nevoie de timp. Ceea ce înseamnă că Statele Unite și aliații săi trebuie să mențină presiunea asupra Moscovei.

Administrația Biden ar trebui să acționeze mai rapid și mai strategic, în satisfacerea cererilor ucrainene de armament. Iar atunci când decide să trimită arme mai avansate, cum ar fi artileria HIMARS, ar trebui să le trimită în cantități mai mari, care să le maximizeze impactul pe câmpul de luptă.

Ucraina are nevoie de arme cu rază lungă de acțiune pentru a întrerupe ofensiva rusă, inclusiv rezervele rusești de reaprovizionare, combustibil și muniție. Asta înseamnă că SUA ar trebui să trimită muniții ATACMS, lansate de HIMARS, cu o rază de acțiune de 300 km, necesare pentru a lovi ținte militare rusești oriunde în Ucraina, inclusiv în Crimeea ocupată. Iar Ucraina are nevoie de o reaprovizionare constantă cu muniție și piese de schimb pentru platformele de artilerie furnizate de diferite țări, dintre care unele nu sunt interschimbabile. Aceste sisteme sunt utilizate în mod constant, ceea ce face ca întreținerea și reaprovizionarea cu piese de schimb să fie critice. Modul și locul în care sunt îndeplinite aceste sarcini, precum și infrastructura logistică pentru a readuce rapid echipamentele acolo unde pot fi de cea mai mare utilitate pot face, de asemenea, o diferență uriașă.

Dincolo de aceasta, Ucraina are nevoie de mai multă apărare aeriană cu rază scurtă și medie de acțiune pentru a contracara atacurile aeriene și cu rachete ale Rusiei. O problemă din ce în ce mai mare este nevoia de a desfășura contramăsuri adecvate pentru a împiedica prevalența tot mai mare a dronelor produse de Rusia și a celor noi pe care aceasta încearcă să le procure din Iran.

Până acum, administrația a fost reticentă în a lua astfel de măsuri decisive de teama de a provoca Rusia sau, așa cum a declarat recent consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan la Forumul de securitate Aspen, «pentru a evita al treilea război mondial». Putin și alți înalți oficiali ruși au reamintit Occidentului în numeroase momente, în perioada premergătoare și ulterioară ofensivei Moscovei din 24 februarie, pericolele unui război nuclear. Dar SUA este, de asemenea, o putere nucleară și este o greșeală strategică să sugerăm că descurajarea nucleară nu mai funcționează. Descurajarea nucleară încă funcționează.

Este în avantajul lui Putin să amenințe cu războiul nuclear, dar nu să îl inițieze. Și am văzut cum Kremlinul a făcut amenințări nucleare care s-au dovedit a fi deșarte – de exemplu, în legătură cu aderarea Finlandei și Suediei la NATO. Dacă îi permitem lui Putin să ne intimideze pentru a ne împiedica să furnizăm Ucrainei armele de care această țară are nevoie pentru a opri revizionismul rusesc, ce se va întâmpla când își va agita bagheta nucleară deasupra statelor baltice? Și de ce ar presupune administrația că Putin nu ar îndrăzni să facă acest lucru cu Estonia sau Polonia, dacă tactica a funcționat pentru el în Ucraina?

Miza este clară pentru noi, pentru aliații noștri și pentru Ucraina. Nu ar trebui să ne păcălim singuri. Am putea crede că, cu fiecare zi în care amânăm să furnizăm Ucrainei armele de care are nevoie pentru a învinge, evităm o confruntare cu Kremlinul. Dimpotrivă, nu facem decât să creștem probabilitatea de a ne confrunta cu acest pericol pe baze mai puțin favorabile. Mișcarea inteligentă și prudentă este de a opri planurile agresive ale lui Putin în Ucraina și de a face acest lucru acum, când va face diferența”.