Disperare la Kremlin, de unde a fost dat ordinul pentru invazia militară a Ucrainei: „Războiul va continua până când Occidentul va renunţa la planurile sale de a domina şi învinge Moscova”
1086
Confruntarea armată în Ucraina va continua până când Occidentul va renunţa la planurile sale de a domina şi învinge Moscova, a declarat ministrul de Externe rus Serghei Lavrov într-un interviu publicat miercuri de un ziar indonezian, potrivit Reuters și Agerpres.
Scopul „Occidentului colectiv condus de SUA” este de a-şi consolida hegemonia mondială, a declarat Lavrov în interviul pentru publicaţia Kompas. Lavrov urmează să participe în această săptămână la Summitul Asiei de Est şi la forumul regional al Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) de la Jakarta, unde este aşteptat şi secretarul de stat american Antony Blinken.
„De ce nu se termină confruntarea armată în Ucraina? Răspunsul este foarte simplu - aceasta va continua până când Occidentul va renunţa la planurile sale de a-şi menţine dominaţia şi de a-şi depăşi dorinţa obsesivă de a provoca o înfrângere strategică Rusiei cu mâinile marionetelor sale de la Kiev”, potrivit transcrierii interviului publicat pe site-ul Ministerului de Externe rus.
„Deocamdată, nu există semne de schimbare în această poziţie”, a afirmat şeful diplomaţiei ruse.
Rusia a declanşat în februarie 2022 o invazie pe scară largă în Ucraina, în ceea ce ea numeşte „operaţiune militară specială” pentru „denazificarea” statului vecin. Kievul şi aliaţii săi califică războiul, care a intrat deja în a 17-a lună, drept o agresiune imperialistă de cucerire de noi teritorii.
În noaptea de marţi spre miercuri, Rusia a lansat un val de atacuri cu drone kamikaze asupra Kievului - pentru a doua noapte consecutiv - cu doar câteva ore înainte ca preşedintele Volodimir Zelenski să se întâlnească cu liderii NATO în cadrul unui summit la Vilnius.
Occidentul declară că vrea să ajute Ucraina să câştige conflictul cu Rusia, iar puterile occidentale au furnizat Kievului cantităţi importante de arme şi muniţii moderne.
În interviu, Lavrov a acuzat Kievul că a ignorat planul de pace prezentat de Indonezia şi şi-a promovat în schimb propriul „pachet de ultimatumuri”.
Ucraina a respins planul indonezian, o formulă în mai multe puncte care includea un apel la crearea unei zone demilitarizate, Kievul reiterându-şi poziţia potrivit căreia Rusia ar trebui să îşi retragă trupele din Ucraina, aminteşte Reuters.
Comentând conflictele interne din Myanmar după lovitura de stat militară din 2021, Lavrov a îndemnat ASEAN să rezolve problemele în „strânsă cooperare” cu junta, fără a se amesteca în afacerile interne ale Myanmarului.
Miniştrii de Externe din ASEAN, reuniţi marţi, urmau să discute despre violenţele în creştere din Myanmar. Blocul regional a exclus junta de la reuniunile sale la nivel înalt pentru că aceasta nu a reuşit să pună în aplicare un plan de pace convenit anterior.
25.08.2026
18:04
25.08.2026
17:54
25.08.2026
17:45
25.08.2026
17:44
25.08.2026
17:23
25.08.2026
16:51
25.08.2026
16:25
25.08.2026
16:16
25.08.2026
15:52
25.08.2026
15:49
25.08.2026
17:23
25.08.2026
16:51
25.08.2026
16:25
25.08.2026
16:16
25.08.2026
15:52
25.08.2026
15:49
25.08.2026
15:31
25.08.2026
15:28
25.08.2026
15:22
25.08.2026
14:53
25.08.2026
14:43
25.08.2026
14:29
25.08.2026
14:28
25.08.2026
14:03
25.08.2026
13:54
25.08.2026
13:47
25.08.2026
13:38
25.08.2026
13:34
25.08.2026
13:34
25.08.2026
13:04
25.08.2026
12:24
25.08.2026
12:24
25.08.2026
12:02
25.08.2026
11:52
25.08.2026
11:40
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















