Director OMV destituit în Austria din cauza acuzațiilor de spionaj pentru Rusia
1002
Grupul austriac de petrol, gaze şi chimicale OMV a concediat un director din cauza suspiciunilor de spionaj în favoarea Rusiei. În acest context, un diplomat rus a fost convocat la Ministerul de Externe din Viena. Potrivit publicaţiei, angajatul OMV – a cărui identitate rămâne necunoscută – a intrat în atenţia autorităţilor după ce a avut întâlniri repetate cu un diplomat rus, suspectat de serviciile occidentale că ar fi agent al FSB, serviciul de informaţii intern al Rusiei.
Direcţia austriacă de Securitate de Stat l-ar fi supravegheat timp de mai multe luni. OMV a confirmat pentru Reuters că a reziliat imediat contractul angajatului şi a declarat că ”sprijină pe deplin” autorităţile responsabile. ”Din raţiuni de protecţie a datelor, nu putem comenta alte detalii legate de relaţiile de muncă individuale”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
Ministerul de Externe austriac a anunţat că este informat despre acuzaţiile şi despre procedurile penale împotriva diplomatului rus. Însărcinatul cu afaceri al ambasadei Rusiei la Viena a fost chemat şi i s-a cerut să renunţe la imunitatea diplomatică. ”În caz contrar, ar fi fost declarat persona non grata şi ar fi trebuit să părăsească Austria”, a adăugat ministerul.
Revista Profil a relatat că angajatul OMV fusese detaşat temporar la Abu Dhabi National Oil Company (Adnoc) în Emiratele Arabe Unite, care deţine 25% din OMV. Adnoc şi OMV intenţionează să îşi unească afacerile cu poliolefine, Borealis şi Borouge, pentru a forma un gigant al industriei chimice, estimat la 60 de miliarde de dolari.
Adnoc nici nu a raspuns imediat la solicitările de comentarii, iar Ministerul rus de Externe nu a fost disponibil pentru reacţii.
03.10.2026
06:46
03.10.2026
06:34
03.10.2026
02:57
03.10.2026
01:04
02.10.2026
23:28
02.10.2026
21:35
02.10.2026
21:10
02.10.2026
20:43
02.10.2026
19:55
02.10.2026
19:41
03.10.2026
06:46
03.10.2026
06:34
03.10.2026
02:57
03.10.2026
01:04
02.10.2026
23:28
02.10.2026
21:35
02.10.2026
21:10
02.10.2026
20:43
02.10.2026
19:55
02.10.2026
19:41
02.10.2026
19:36
02.10.2026
19:14
02.10.2026
19:08
02.10.2026
19:02
02.10.2026
18:49
02.10.2026
18:37
02.10.2026
18:34
02.10.2026
18:34
02.10.2026
18:13
02.10.2026
17:57
02.10.2026
17:56
02.10.2026
17:29
02.10.2026
17:25
02.10.2026
17:09
02.10.2026
17:02
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















