Descoperire ÎNFIORĂTOARE într-un sat din România. Târg de SCLAVI în secoul XXI
2741
europalibera.org Micuța comună musceleană Berevoești, devenită celebră în 1991 după ce Petre Mihai Băcanu a descoperit pe dealurile de la marginea sa un ,,zăcământ” de documente ale Securității, a intrat, după un sfert de veac, din nou în istorie drept primul ,,târg de scalvi” al României moderne.
Miercuri, câteva sute de polițiști și jandarmi au descins în cătunul Gămăceşti, comuna Berevoeşti, au întors satul cu fundul în sus și au săltat câteva zeci de berevoeșteni de etnie rromă, suspectați de sclavagism în secolul XXI.
De multă vreme se bănuia că acolo se află un important nod al reţelelor de trafic uman. Jandarmii şi procurorii au descoperit însă o realitate de coşmar: zeci de oameni, în mare măsură tineri, răpiţi, abuzaţi psihic şi fizic şi folosiţi ca sclavi în pădurile din apropiere de unde exploatau ilegal lemnul. Cinci persoane fuseseră crunt bătute şi înlănţuite. Cel mai mic, un copil de zece ani. Douăzeci şi unu de copii au ajuns de urgenţă în centre de plasament după incursiunea forţelor de ordine. Doi sunt victime, 19 sunt copiii celor arestaţi, adică 37 de inşi pentru care s-au emis mandate de arestare pe treizeci de zile. Cu toţii neagă că ar vinovaţi sau că ar fi ştiut ceva, noteaza europalibera.org.
Localnicii se îngrămădeau să dea interviuri la televiziuni. Primarul din Berevoeşti, de numai 29 de ani, îi supraveghea discret.
Situaţia sclavilor nu era un secret pentru niciun locuitor al localităţii, însă nimeni nu recunoaşte cu voce tare. Unii de teamă, alţii din complicitate. Beneficiara principală era comunitatea de rromi din Berevoeşti. Comuna este un nod important al comerţului dintre clanurile de rromi. Din 2007 aici se organizează pe 17 iulie tradiţionalul târg de cai, eveniment important pe parcursul căruia caii sunt supuşi la probe crunte de anduranţă care ar fi trebuit să atragă de multă vreme atenţia procuraturii şi a direcţiei de protecţie a animalelor. S-au dat amenzi, au intervenit poliştii, dar târgul îşi continuă tradiţia netulburat. Anul acesta însă s-ar părea că nu va mai avea cine să-l organizeze.
Cam tot atunci au început să se pună pe picioare reţelele de racolare a victimelor şi e posibil să fie o legătură între cele două operaţiuni: vânzarea cailor şi a sclavilor. Primarul localităţii, Florin Proca, spune că avea bănuieli pe care şi le-a confirmat doar la sosirea poliţiei. Un consilier local, Eugen Miu, ştia de unul dintre minorii înlănţuiţi, dar pretinde că acesta era înapoiat mintal. Copilul trebuia ţinut cu lanţul, susţine consilierul, altminteri ar fi plecat şi s-ar fi rătăcit prin pădure.
O afacere de asemenea proporţii ca timp şi întindere nu ar fi fost posibilă fără protecţie la nivel înalt. Primăria este, în Berevoeşti, moştenire de familie. Înainte de Florin Proca, primar a fost Fănel Gigi Proca, tatăl lui. Numele lor se regăseşte într-un dosar penal în care sunt acuzaţi de abuz în legătură cu restituirea pădurilor din zonă, iar firmele care le-ar defrişa le-ar aparţine. Gurile rele (sau bine informate) spun că cei doi nu ar fi fost străini nici de reţeaua de trafic de persoane şi că au închis ochii pentru că aveau nevoie de mână de lucru la o păstrăvărie şi la o vilă a primarului. Primarul se apără spunând că ar fi trimis o adresă către Poliţie în care afirma că există suspiciunea că unii minori sunt exploataţi, însă nu s-a întâmplat nimic. Serviciul de asistenţă socială din Berevoeşti a făcut anul trecut investigaţii în cătunul Glămăceşti fără să descopere nimic suspect. „Sunt sute de case, spune primarul, şi nu ai cum intra să verifici dacă e adevărat sau nu.” Delegaţia primăriei a mers la familiile care primeau ajutoare, însă nu au aflat nimic. Cât despre casă şi păstrăvărie, primarul spune că locuieşte la soacră şi nu ştie nimic de păstrăvărie.
Încet-încet tabloul de ansamblu este compus din crâmpeiele de informaţii aflate până acum. Ar fi vorba despre o reţea specializată în răpiri de persoane care acţionează de mai multă vreme. Procurorii de la Crimă organizată au mai multe informaţii. Exista, spun ei, suspiciunea existenţei acestei grupări de trafic de persoane din 2008. Nu e clar de ce nu au intervenit mai devreme. Poate şi pentru că au penetrat cu greutate cercul infracţional. Poate pentru că urmează şi alte arestări, la nivel mai înalt. Sau poate că nu au acţionat din indolenţă. Aşa cum nu au reacţionat primăria sau vecinii.
Oamenii erau racolaţi în pieţe publice şi în zone intens circulate, ademeniţi cu mâncare şi adăpost sau, pur şi simplu, constrânşi cu forţa. Există cazuri în care victimele au fost răpite din biserică sau din propria locuinţă. Li se promitea un loc de muncă bine plătit. Odată ajunşi la Berevoeşti, li se confiscau actele, erau încarceraţi, înfometaţi şi legaţi cu lanţul. Erau ţinuţi în condiţii insalubre care au dus, se pare, la moartea de foame şi efort a câtorva dintre ei. Voinţa lor era înfrântă prin presiuni psihice şi fizice. Erau ameninţaţi şi loviţi cu palmele, pumnii, picioarele, biciul şi alte obiecte contondente. Erau supravegheaţi permanent de stăpânii lor. Victimele, mai spun procurorii, erau trimise să efectueze în fiecare zi diverse munci. Le măturau curţile stăpânilor, spălau rufe, îngrijeau animale. Însă munca cea mai importantă era tăierea copacilor din pădurile învecinate. Transportau lemnul cu ajutorul căruţelor şi mergeau în zona de sud, în Giurgiu, Teleorman sau Olt, pentru a-l vinde. La percheziţie au fost descoperite sume mari de bani, kilograme de aur şi bijuterii, nouă drujbe şi trei atelaje folosite pentru transportul lemnului.
În epoca racolărilor, răpirilor, reţelelor transcontinentale de carne vie, când marfa se vinde pe net prin firmele de escortă sau firme de intermediere a forţei de muncă, definiţia sclaviei s-a schimbat. Walk Free Foundation spune că sclavia este situaţia în care cineva controlează o persoană sau se consideră proprietara ei, privând-o de libertate pentru a o exploata. La nivel global ar fi aproximativ 49 de milioane de sclavi. Aproximativ o treime dintre cei aflaţi în sclavie ar fi copii şi peste jumătate femei şi fete.
Conform raportului Global Slavery întocmit de această organizaţie, în România sunt la ora actuală peste optzeci de mii de sclavi.
31.03.2026
12:57
57
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
10:31
322
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
691
ULTIMA ORĂ // O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
09:40
337
Ministerul Educației lansează program național anti-bullying în 43 de școli-pilot din toată țara
30.03.2026
20:33
638
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
18:45
630
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
17:38
613
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:04
650
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
10:33
917
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
29.03.2026
18:38
980
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
28.03.2026
20:53
1025
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
31.03.2026
12:36
65
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
268
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
296
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
630
ULTIMA ORĂ // O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
304
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
402
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
407
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
444
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
522
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
553
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
504
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
634
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
590
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
627
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
599
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
650
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
606
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
604
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
689
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
625
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
638
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
577
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
564
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
592
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
1019
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
Horoscopul zilei 31.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














