Descoperire IMPORTANTĂ în R. Moldova: RĂPITOR cu picioare scurte
1323
FOTO: Vitalie Ajder Membrii Societății pentru Protecția Păsărilor și Naturii (SPPN) din Moldova au descoperit o nouă pasăre cuibăritoare în Moldova – uliul cu picioare scurte (Accipiterbrevipes).
Reprezentanții societății au documentat pentru al doilea an consecutiv prezența uliului cu picioare scurte la locul de cuibărire, în sudul Republicii Moldova.

Foto: Florian Klingel, Elveția
„Anterior, în baza unor observații, se presupunea că această specie ar putea cuibări pe teritoriul Republicii Moldova. Ornitologii sovietici Averin I. și Gania I. catalogau specia drept „posibil clocitor” în 1971 în baza a două observații în regiunea Chițcani și una din regiunea transnistreană. În prezent, BirdLife International trece specia în lista păsărilor cuibăritoare din Republica Moldova bazându-se doar pe harta de distribuție a speciei”, se arată într-un comunicat de presă SPPN.
Cu toate că nu este o specie periclitată la nivel global, uliul cu picioare scurte se întâlnește rar în România și Republica Moldova, fiind la extrema nordică a arealului de cuibărire, susțin experții. Descoperirea a fost confirmată de ornitologi moldoveni, români, lituanieni și elvețieni în aceeași locație.
Membrii SPPN țin în secret locul cuibăririi, dar speră să identifice noi zone unde uliul cu picioare scurte este prezent.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
12:38
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani


















