DECIS // Judecătorii NU vor pleca din sistem odată cu atingerea plafonului de vârstă. Până când vor fi obligați să lucreze
1548
Judecătorul Curții Supreme de Justiție al cărui mandat a expirat odată cu atingerea plafonului pentru limită de vârstă nu va pleca imediat, ci își va exercita activitatea până la numirea unui nou judecător.
Totodată, judecătorul Curții Constituționale al cărui mandat a expirat își va exercita activitatea până la depunerea jurământului de către judecătorul nou-numit.
Această decizie a fost luată astăzi de Curtea Constituţională (CC).
„Potrivit articolului 116 alin. (2) din Constituție, judecătorii își desfășoară activitatea până la atingerea plafonului de vârstă. Curtea distinge situația judecătorilor din cadrul judecătoriilor și curților de apel de situația judecătorilor din cadrul Curții Supreme de Justiție, din punctul de vedere al prelungirii mandatului lor.
Curtea a observat că, în cazul judecătorilor din cadrul judecătoriilor și al curților de apel, operează instituția transferului judecătorilor din cadrul altor instanțe, prevăzută de Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului.
În privința judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Curtea a ținut cont de circumstanțele de fapt ale imposibilității transferului altor judecători la această instanță și de acțiunea întârziată a Parlamentului în numirea în funcție a judecătorilor, în anumite cazuri, realitate relevată și de autorul sesizării.
Așadar, Curtea a constatat situația net diferită în care se găsesc judecătorii instanței supreme, în comparație cu ceilalți judecători de drept comun, fapt care determină posibilitatea continuării mandatului de judecător și după ce intervine vacanța funcției, până la înlocuire, pentru a nu fi create impedimente pentru funcționarea eficientă a acestei autorități”, se arată în hotărârea CC.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
09.09.2026
00:55
09.09.2026
00:21
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani


















