Stiri
Primăria municipiului Chişinău a interzis pescuitul în lacul din Parcul „Valea Morilor", pentru a proteja puietul de peşte din lac. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de edilul capitalei încă pe data de 9 iulie curent.
Ordinul edilului capitalei nu prea este luat în serios de chișinăueni. Ieri, în timp ce Dorin Chirtoacă îi arata primarului de la Tbilisi, Gigi Uglava, care s-a aflat într-o vizită la Chișinău, Parcul „Valea Morilor”, cei doi funcționari au dat nas în nas cu un pescar.
Ca să nu creadă edilul de la Tbilisi că omologul său nu este ascultat de chișinăueni, Dorin Chirtoacă a spus, mai în glumă, mai în serios, atunci când a fost întrebat de către un reporter dacă este legal pescuitul aici, că: „Azi e ultima zi”.
În acelaşi timp, potrivit unei alte dispoziţii a primarului Dorin Chirtoacă, a fost interzis și scăldatul în lacul din Parcul „Valea Morilor" în afara plajei special amenajate. De asemenea, se interzice plonjarea în albia lacului în zonele decantoarelor, digului şi gardului de protecţie. Măsurile au fost luate pentru a asigura protecţia cetăţenilor care vin să se odihnească în zonă. Galina Munteanu
De ce nu se poate de pescuit în lacul din „Valea Morilor”
Без рубрики
12.07.2013
11:45
2195

Stiri relevante
05.05.2022
10:13
3424
Unul dintre oamenii care erau în permanență alături de Putin și-a dat DEMISIA. Motivul SURPRINZĂTOR pentru care a făcut acest lucru
12.03.2022
13:35
1982
Un spital de ONCOLOGIE din Nikolaev, bombardat de ruşi: „Doar un NEBUN îi poate ataca pe cei slabi, bolnavi”
02.03.2022
07:30
23866
Povestea telefonului prin SATELIT, securizat, oferit de SUA lui Zelinski. Președintele Ucrainei se mută permanent în mai multe locații din Kiev, iar telefonul special îi permite să rămână în contanct cu SUA
14.02.2022
08:01
2097
Un FENOMEN tăcut ne-a AFECTAT anul trecut și nici măcar nu am știut! Cercetătorii au găsit în sfârșit explicația
14.05.2018
17:20
2190
Cearta cu o femeie s-a terminat urât pentru tipul de la cablu. Uite ce a putut să păţească!
28.04.2018
08:30
19136
Detaliul cu Decebal de pe Columna lui Traian pe care puţini l-au sesizat, deşi e acolo de peste 1 900 de ani
26.04.2018
20:01
4364
TOPUL blestemelor care au cutremurat lumea
10.12.2017
14:01
2628
FOTO // O fetiță de șase ani, considerată „cea mai frumoasă”, are peste jumătate de MILION de urmăritori pe Instagram
01.07.2017
07:30
3708
CURIOZITĂȚI despre lume pe care sigur nu le ştiai
03.06.2017
08:30
2682
Cuplurile ADEVĂRATE sunt cele care nu se văd pe Facebook
17.11.2016
07:16
3494
UTIL // Câteva metode ca rufele tale albe să fie imaculate
25.12.2015
16:32
3041
BANCURILE ZILEI // Dragi bărbaţi, nu vă obosiţi prea tare cu cadourile...

Top stiri
09.05.2026
20:50
500
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
560
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
556
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
558
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
574
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
946
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
581
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
671
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
667
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
651
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
799
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
795
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
761
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
870
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
795
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
834
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
834
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
698
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
855
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
914
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
754
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
766
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
08.05.2026
16:50
714
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
824
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
803
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi