De ce nu a mai ajuns Igor Dodon la Moscova? Persoanele care urmează să se întâlnească cu Vladimir Putin trebuie să intre în carantină timp de 14 zile
1815
Kremlinul a anunțat, miercuri, că orice persoană care urmează să se întâlnească față în față cu președintele rus, Vladimir Putin, trebuie să intre în carantină timp de 14 zile, scrie The Moscow Times.
De la începutul pandemiei, liderul de la Kremlin, în vârstă de 67 de ani, a ținut majoritatea întâlnirilor prin videoconferință. Așa s-a întâmplat și cu președintele Igor Dodon.
Coronavirusul nu a ocolit nici executivul rus, mai mulți oficiali guvernamentali de rang înalt, inclusiv purtătorul de cuvânt și premierul, au contractat boala.
Însă, pe măsură ce restricțiile au fost ridicate treptat, iar Putin și-a reluat întâlnirile față în față cu tot mai multe persoane, Kremlinul a anunțat că toți cei care urmează să aibă întrevederi cu președintele rus, „indiferent de vârstă sau rang” trebuie să rămână două săptămâni în carantină, în stațiunea Soci sau într-o vilă din Moscova, și să aștepte rezultatul testului pentru coronavirus.
„Nicio altă țară nu a anunțat că vizitatorii șefului statului trebuie să intre în carantină”, au subliniat jurnaliștii de la Proekt, site-ul rus de investigații care a și dezvăluit informația, informează digi24.ro.
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
14.09.2026
15:42
14.09.2026
15:25
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
















