De ce Kremlinul începe să dea înapoi în privința utilizării armelor nucleare
1108
Oficialii de la Kremlin încep să-și reducă retorica privind utilizarea armelor nucleare, după ce pe parcursul lunii octombrie au ridicat tonul amenințărilor, arată Institutul pentru Studierea Războiului, în ultima sa analiză, subliniind că scopul fost intimidarea Kievului și oprirea sprijinului internațional pentru Ucraina.
Între discursul susținut de Vladimir Putin în 30 de septembrie, când a sugerat folosirea armelor nucleare, însă fără a amenința explicit, și discursul acestuia din 27 octombrie, oficiali ruși de toate rangurile au escaladat amenințările, scopul fiind intimidarea guvernului de la Kiev.
Apoi, oficialii ruși au început să-și reducă retorica cu privire la utilizarea acestor tipuri de arme, iar în 2 noiembrie Ministerul rus al Afacerilor Externe a lansat chiar o declarație privind „prevenirea războiului nuclear”, în timp ce unul dintre cei mai agresivi oficiali ruși, Dimitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a început să se concentreze pe “promovarea unității ruse în războiul din Ucraina”.
Conform Institutului pentru Studierea Războiului, schimbarea de retorică a Kremlinului ar indica faptul că liderii militari ruși sunt probabil conștienți, într-o oarecare măsură, de costurile masive pe care Rusia le-ar suporta pentru utilizarea armelor nucleare împotriva Ucrainei sau a unei țări NATO.
The New York Times a scris, la începutul acestei luni, citând înalți oficiali americani, că lideri militari ruși ar fi discutat recent despre momentul și modalitatea în care Moscova ar putea folosi o armă nucleară tactică în Ucraina, informație care a dus la creșterea îngrijorării la Washington și în capitalele aliate. La întâlnire - care ar fi avut loc în octombrie - nu ar fi participat însă și Vladimir Putin, amintește ISW.
Analiștii mai spun că și China ar fi putut juca un rol în presiunile făcute asupra Kremlinului pentru a-și reduce amenințările nucleare și nu exclud ca Moscova să revină la acestea în încercarea de a determina Statele Unite și aliații săi să facă presiuni asupra Ucrainei să negocieze.
ISW își menține evaluarea că riscul utilizării armelor nucleare în Ucraina rămâne unul mic, dar arată că „Statele Unite și aliații săi nu ar trebui să submineze coerența Ucrainei și devotamentul său pentru recucerirea întregului teritoriu ocupat și stoparea invaziei Rusiei”.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spunea, la finalul săptămânii trecute, că nu crede că Rusia va folosi o armă nucleară în Ucraina, dar că această variantă este luată "foarte în serios", conform The Guardian.
„Riscul ca Rusia să folosească arme nucleare în Ucraina nu este mare, dar consecințele ar fi enorme, așa că o luăm foarte în serios. Nu există câștigători într-un război nuclear”, a afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform site-ului Meduza, citat de The Guardian.
Recent, Jens Stoltenberg a transmis un avertisment tranșant Rusiei: dacă va folosi arme nucleare în Ucraina, consecințele vor fi severe.
„Vor fi consecințe severe dacă Rusia folosește arme nucleare în Ucraina, orice fel de arme nucleare. Nu voi intra în detalii exacte despre cum vom răspunde, dar un atac nuclear va schimba fundamental natura conflictului. Înseamnă că o linie foarte importantă a fost trecută”, a spus el.
Secretarul general al NATO a mai spus că alianța va rămâne „foarte vigilentă” în următoarele săptămâni întrucât Rusia desfășoară exercitii nucleare.
Soltenberg a făcut aceste declarații în contextul în care un oficial al NATO afirmase că o lovitură nucleară din partea Rusiei ar declanșa „aproape sigur” un „răspuns fizic” al aliaților Ucrainei și potențial din partea NATO.
La rândul său, președintele SUA, Joe Biden, care a avertizat recent că riscul unui „Armaghedon nuclear” este la cel mai ridicat nivel din ultimii 60 de ani, a declarat într-un interviu acordat CNN că amenințările care vin dinspre Rusia ar putea duce la „greșeli” și „erori de calcul” catastrofale, chiar dacă a refuzat să spună clar cum mai exact ar răspunde Statele Unite în cazul în care Putin dislocă un dispozitiv nuclear tactic pe câmpul de luptă din Ucraina.
12.06.2026
00:04
168
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
477
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
495
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
432
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
467
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
444
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
410
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
419
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
378
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
496
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
12.06.2026
00:04
3
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
449
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
473
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
409
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
446
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
423
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
386
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
400
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
359
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
475
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
388
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
430
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
466
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
11.06.2026
12:10
488
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
601
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
11.06.2026
10:31
612
Moldova își fixează ținta: închiderea preliminară a Capitolului 10 și integrarea în Spațiul Unic Digital al UE până la finele anului
11.06.2026
09:32
490
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
11.06.2026
08:28
504
Horoscopul zilei 11.06.2026
10.06.2026
21:05
962
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
881
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
826
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
859
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
934
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
960
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
996
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














