Curiozități // Cum a apărut elicopterul
4376
foto simbol Începe în China anilor 400 î.Hr., unde copiii se jucau cu jucării zburătoare realizate din bambus, care funcționau prin rotirea unui băț atașat la o elice. Rotirea crea portanța (forța care asigură sustentația obiectului în zbor), iar jucăriile zburau în momentul în care erau eliberate. Elicopterul de jucărie chinezesc a fost introdus în Europa și a apărut în picturi și alte lucrări renascentiste (primele schițe de elicopter au fost realizate de Leonardo da Vinci).
În 1754, Mihail Lomonosov realizează primul model cu elice acționată de arc.
Ulterior, un număr mare de inventatori au încercat să realizeze un elicopter funcţional, numai că toți se loveau de aceeași problemă: găsirea unui motor care să poată învârti o elice suficient de rapid pentru a crea „portanţa” sau forţa verticală, care să ridice aparatul de la sol.
În 1906, un elicopter proiectat de inginerul francez Paul Cornu a reuşit să se înalţe la 2 m de la sol.
Dar un aparat practic a fost creat abia în anii 1930 de către Igor Sikorsky, un rus emigrat în America, după venirea bolșevicilor la putere, al cărui nume a devenit sinonim cu elicopterele.
07.11.2018
17:04
2375
CURIOZITĂŢI despre viaţa lui John F. Kennedy la Casa Albă: era comod, dormea la prânz şi avea cada plină cu jucării de cauciuc
10.03.2018
08:02
4092
CURIOZITĂȚI // Țara cu cea mai mică rată a CORUPȚIEI din întreaga lume …
03.03.2018
08:03
2591
CURIOZITĂȚI // Cele mai multe RĂPIRI de copii au loc …
24.02.2018
08:02
5282
CURIOZITĂȚI // Țara în care niciun om nu ajunge până la vârsta de 40 de ani
17.02.2018
08:01
2665
CURIOZITĂȚI // În ce țară ȘOMAJUL este 0% iar angajatorii se plâng încă de lipsa forței de muncă
10.02.2018
08:01
2575
CURIOZITĂȚI // Opt dintre cele mai dezvoltate state europene sunt vorbitoare de limbi germanice
03.02.2018
08:02
2474
CURIOZITĂȚI // Pierzi 650 de calorii când donezi sânge, dar…
27.01.2018
09:03
2046
CURIOZITĂTI // 2.000 de oameni au murit într-un război care a pornit de la furtul unei găleți!
13.01.2018
08:03
2867
CURIOZITĂȚI // Forța de muncă din China se ridică la 706 milioane de oameni …
08.01.2018
20:01
2962
Stalin este părintele Photoshop-ului. CURIOZITĂŢI pe care nu le înveţi la ora de istorie
06.01.2018
08:01
5221
CURIOZITĂȚI // Care este țara în care se nasc cele mai multe genii?
09.12.2017
08:01
3614
CURIOZITĂȚI // Ce nu știai despre STÂNGACI
16.12.2025
16:12
1
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
69
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
260
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
319
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
266
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
277
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
398
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
340
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
359
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
499
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
541
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
473
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
651
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
586
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
761
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
611
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
640
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
834
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
664
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
778
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
666
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
673
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
636
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
696
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
678
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














