CURIOS // Povestea cuiului dacic – Misterul de la Moscova

poza simbol

În 1995, în Republica Moldova a fost adus un cui miraculos, un cui dacic care avea peste 2000 de ani vechime, un cui care pur şi simplu nu ruginea. Cuiul a fost găsit de către fizicianul şi scriitorul Andrei Vartic, în sanctuarul dacic de la Racoş (România).

„Cuiul dacic” a fost studiat de către specialişti din domeniul metalurgiei din oraşele Bălţi, Leningrad şi Moscova. S-a realizat şi o spectogramă. Conform analizelor cuiul era constituit din alfa-fier pur în proporţie de 99,9 %. Savanţii au declarat că un fier de o asemenea calitate putea fi produs acum 2000 de ani numai în condiţii speciale de laborator sau în cosmos!

Andrei a luat cuiul şi l-a supus analizelor la Institutul de Metalurgie din Bălţi unde, minune, X-Ray-ul arăta că acel cui datează de peste 2000 de ani !
Acel cui Dacic care nu vrea să ruginească, avea în componenţa lui nici mai mult nici mai puţin decât alfa-fier pur de 99,97%; nici urmă de impurităţi, adică de compuşi ai carbonului ce rămân de la prelucrare.
O „minune antică”, despre care vă atrag atenţia că se poate obţine numai în condiţii speciale de laborator sau în cosmos!

Până la ora actuală sunt cunoscute în lume numai două exemple de astfel de fier antic: stâlpul de fier de la Delhi şi un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat atât în laboratoarele de la NASA cât şi la Universitatea Harvard. Specialiştii spun că procesul modelării unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decât obţinerea lui, dată fiind posibilitatea introducerii în el a unor impurităţi.

Discul din Mongolia putea fi modelat doar în cosmos, susţin specialiştii de la NASA, iar cercetătorii de la Chişinău aveau aceeaşi părere despre Cuiul Dacic.

Andrei Vartic, pragmatic, mai neîncrezător, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic căci, fier pur, o fi el dar poate că suprafaţa lui să fi fost vopsită cu vopsea specială, ca să nu ruginească.

La Leningrad cercetătorii au mai descoperit o minune, despre care vă voi vorbi mai târziu. Vrând să verifice odată în plus, Andrei ia „Cuiul lui Pepelea” şi fuge la Moscova.
Şi de astă dată rezultatul a fost acelaşi: Cuiul Dacic care nu voia să ruginească de peste 2000 de ani, era format din alfa-fier pur în proporţie de 99,97% şi era acoperit nu cu vopsea, ci cu trei straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, păstrându-i puritatea, aceste trei straturi fiind, ţineţi-va respiraţia vă rog:

1. Magnetită „Fe3O4″
2. Oxid de fier „FeO”
3. Alumo-silicaţi.

Prin cercetările efectuate de profesorul Kiosse şi doctor Galina Volodin, utilizând metode de iradiere cu X-Ray aplicate la pelicule subţiri de semiconductori (aşa-numitele unghiuri mici) s-au putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus.

Profesorul Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebită a fierului dacic şi a mai observat că acest fier are două straturi de „domene”, unul central şi unul de suprafaţă. Domenele, şi aici este „ciudăţenia”, sunt orientate perpendicular unul pe altul asta însemnând că mai întâi s-a solidificat (în câmpul magnetic al Pământului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat în stare lichidă un alt strat, care s-a solidificat şi el, dar … în altă poziţie faţă de câmpul magnetic al Pământului!!!

Ei bine, asta se întâmpla acum peste 2000 de ani, într-o ţară sălbatică, populată de ţărani daci, „primitivi şi sălbatici”. Cuceriţi mai târziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o „mică” armată de 150 000 de legionari şi cărora le-au trebuit mai mult de 6 ani să cucerească cei câţiva kilometri din Spaţiul Dacic.

Oare s-a întrebat cineva cum a putut rezista în faţa Romei, o simplă civilizaţie ţărănească? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar şi Burebista au murit în acelaşi timp?
De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise să pornească războiul împotriva dacilor) şi până la cucerirea a numai 14% din Dacia, de către Traian, au mai trebuit să treacă 150 de ani?

De ce în toţi aceşti 150 de ani romanii şi dacii nu s-au avântat în conflicte directe? De ce nici o armată romană nu pleca la război fără să aibă cel puţin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de împărţit ei, dacii şi românii, că aceştia din urmă, după cucerirea unei bucăţi aşa de neînsemnate din teritoriul Daciei, să declare cea mai lungă sărbătoare cunoscută până în zilele noastre, o sărbătoare de nici mai mult nici mai puţin de 123 de zile, în care poporul roman putea să mănânce şi să bea gratuit pe socoteala statului… 123 de zile?
Ce or fi sărbătorit de fapt romanii?

Astfel se demonstrează că ei, Dacii, au lăsat documente mult mai rezistente în faţa măcinării timpului decât cele ale anticilor Greci sau Romani, dar în alt limbaj decât în cel scris-vorbit. Limbile sunt şi ele supuse distrugerii, alfabetele la fel.

Dacii ne-au lăsat mostre de „civilizaţie” extraordinară dintre care amintim de:
– Betoane perfecte nedistruse de timp, apă şi intemperii de peste 2000 de ani;
– Metalurgie mai avansată decât cea din zilele noastre – cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, când romanii nu puteau să topească în cuptoarele lor bucăţi mai mari de 25 kg;
– Modelele Matematice de la Grădiştea Muncelului şi desigur cele Topografice, prin aşezarea „aşa-ziselor cetăţi” din Munţii Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racoş) într-o ordine perfect geometrică de invidiat chiar şi azi.

Se pare că nimănui sau unui număr foarte redus de oameni de ştiinţă români, nu le pasă de aceşti daci, iar Andrei Vartic în loc să găsească nu înţelegere ci dorinţă arzătoare din partea compatrioţilor români, să nu fi fost nevoit să se ducă în Rusia cu acel „Cui al lui Pepelea”, spre a-i cerceta misterele.

De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din România să facă studii, dacă nu din sentiment patriotic, măcar interes ştiinţific? Pe Andrei Vartic l-a chemat şi preşedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o întrevedere de 15 minute, care a durat o oră şi jumătate, urmată de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat!

Istoria poporului nostru Carpato-Dunărean nu a fost scrisă încă, iar Sarmisegetuza este încă un mister acoperit de pământuri care poate că o protejează. Unii spun că numele ei vine de la Sarmis e (şi) Getuza, alţii mai iniţiaţi în tainele Vedice îl citesc Sarmi Seget Usa, adică „Eu mă grăbesc să curg” (în sanscrită).

Din nefericire azi plâng şi caprele din Munţii Orăştiei de mizeria ce domneşte în „Zona Sacră” a Sarmi-Segetusei. Excavaţii cu buldozere, jefuitori de relicve, nepăsare, chiar reavoinţă…

Sursa: departamentulalphacarpatica.ro