Cum va arăta „Micul Vatican” din Iaşi. Proiectul prevede demolarea a 13 clădiri din centrul oraşului
1243
Iaşiul, oraşul în care an de an are loc cel mai mare pelerinaj creştin-ortodox de la noi din România, îşi extinde întreg ansamblul mitropolitan din centrul municipiului. Consilierii locali numesc proiectul chiar „micul Vatican”.
Este vorba despre planuri care se discută de ceva ani, dar care se apropie de o realizare efectivă. S-au emis primele autorizaţii pentru a fi demolate nu mai puţin de 13 clădiri, scrie observatornews.ro. Multe dintre ele sunt deja ruine, sunt clădiri care nu mai au proprietari şi care au fost lăsate de izbelişte în ultimii ani, în apropierea Mitropoliei, şi care ar putea fi folosite în scopuri mult mai bine.
Potrivit simulărilor computerizate, imaginea de ansamblu a viitorului complex seamănă cu Piaţa Vaticanului şi tocmai de aceea s-a ales această denumire de „Micul Vatican”. În locul acelor clădiri care trebuie demolate vor fi construite altele noi, o piaţă imensă în apropierea Mitropoliei şi mai multe locuri de parcare. Respectivele noi clădiri vor găzdui spaţii de cazare, birouri şi săli de curs pentru Facultatea de la Mitropolie.
E un proiect care se va întinde pe câţiva pentru că necesită fonduri mari şi va fi realizat etapizat. Se va începe cu acea piaţă. Oamenii spun că este o idee foarte bună pentru că proiectul va oferi o imagine nouă oraşului. Doar în luna octombrie se adună cel puţin 200.000 de oameni veniţi de peste tot din România și R. Moldova pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva.
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
24.09.2026
00:25
24.09.2026
00:08
24.09.2026
00:06
23.09.2026
23:21
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
24.09.2026
00:25
24.09.2026
00:08
24.09.2026
00:06
23.09.2026
23:21
23.09.2026
23:06
23.09.2026
22:59
23.09.2026
22:37
23.09.2026
22:27
23.09.2026
21:37
23.09.2026
21:32
23.09.2026
20:44
23.09.2026
20:42
23.09.2026
19:43
23.09.2026
19:40
23.09.2026
19:25
23.09.2026
19:16
23.09.2026
19:12
23.09.2026
19:01
23.09.2026
18:59
23.09.2026
18:58
23.09.2026
18:35
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
















