Stiri

Cum să dormi mai bine în nopţile caniculare

Actualitate 18.07.2023 19:29 Vizualizări1581
Cum să dormi mai bine în nopţile caniculare Sfatulpărinților.ro

Cu toţii avem probleme cu somnul pe asemenea vreme caniculară. Deşi la început nu ţi se pare a fi o problemă gravă, pe măsură ce nopţile caniculare sunt din ce în ce mai multe, apar tulburările de somn. Rutina somnului se schimbă şi, astfel, îţi va fi din ce în ce mai greu să te odihneşti.

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să păstrezi răcoarea la tine în casă, chiar şi pe caniculă:

– dacă ai aparat de aer condiţionat, lasă-l să funcţioneze la minim. Este împământenită ideea că dacă îl porneşti şi îl opreşti de mai multe ori pe zi/noapte, aparatul de aer condiţionat va consuma mai puţină energie. Nimic mai fals. Vei consuma şi mai puţin şi vei avea şi mai multă răcoare dacă laşi aparatul să funcţioneze la minimum.

– dacă nu ai aer condiţionat, lasă ferestrele deschise. Ţine un ventilator care oscilează lângă pat, pe timpul nopţii. Ar fi bine să fie unul suficient de silenţios ca să nu te deranjeze.

– alege lenjeria de pat şi de corp din fibre 100% naturale. Vor absorbi transpiraţia şi umezeala pe timpul nopţii.

– spală des aşternuturile, mai ales după o noapte în care ai transpirat din greu. Aşternuturile curate îţi vor da o stare de bine şi te vor ajuta să fii relaxat.

– fă o baie înainte de culcare. Pe lângă faptul că te va scăpa de praful şi mizeria de pe corp, te va relaxa şi te va răcori. Astfel vei putea să dormi mai liniştit.

Probleme legate de tulburările de somn


Tu ai aceste simptome?

– adormi greu şi te trezeşti de mai multe ori pe noapte

– sforăi din ce în ce mai tare, deşi până acum nu aveai astfel de probleme

– te doare capul dimineaţa, când te trezeşti

- nu te poţi concentra şi ai probleme de memorie

– eşti prost dispus şi iritat

– intri într-o stare de depresie.

Dacă da, înseamnă că te confrunţi cu tulburări ale somnului cauzate de căldură. Însă n-ar fi rău să ai grijă să schimbi unele obiceiuri din stilul de viaţă care accentuează aceste probleme.

Citește continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.08.2026 01.08.2026 13:06 501 Horoscopul zilei 01.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.53 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri