Stiri

Cum reacţionează creierul după despărţirea de persoana iubită?

Sanatatea & Frumusetea 27.05.2013 23:11 Vizualizări1132
Cum reacţionează creierul după despărţirea de persoana iubită?
După o despărţire recentă, avem tendinţa de a ne simţi diferit. În general, începem să petrecem mult timp tânjind după fostul sau fosta şi verificăm frecvent Facebook-ul pentru a afla noutăţi despre el/ea. Dar ce ne face să devenim astfel?

Ei bine, pare să fie vorba despre o schimbare ce are loc la nivelul tiparelor de gânduri şi comportamente care provoacă schimbări neuronale ce apar după despărţiri.

Studii realizate cu ajutorul tehnicilor de imagistică au scos la iveală faptul că atunci când suntem respinşi, chiar şi de către străini, în creierul nostru se activează aceleaşi regiuni care sunt stimulate atunci când apare durerea fizică. Într-un studiu coordonat de antropoloaga Helen Fisher, de la Universitatea Rutgers, au fost recrutaţi participanţi cărora le-au fost scanaţi creierii cu ajutorul unui fRMN în timp ce ei priveau imagini în care apăreau persoanele care îi părăsiseră de curând.

Rezultatele au reliefat că subiecţii au experimentat o activitate crescută în câteva regiuni din creier asociate cu recompensa, motivarea, dependenţa şi tulburarea obsesiv-compulsivă. Constatarea explică de ce avem tendinţa de a ne lupta pentru a putea renunţa la persoanele care ne părăsesc punând capăt relaţiilor amoroase.

De asemenea, şi jalea poate face parte din procesul despărţirii. Într-un alt studiu, mai multe femei au fost rugate să se gândească la foştii parteneri în timp ce creierii le erau scanaţi cu tehnici fRMN. Specialiştii au descoperit că în creierii participantelor se formau tipare asociate cu sentimente de tristeţe, reflectare şi depresie cronică.

Pentru unii oameni, sentimentul de inimă frântă poate dura luni bune, aşa cum au constatat oamenii de ştiinţă germani care au studiat un grup restrâns de indivizi care după 6 luni de la despărţirea de partener încă mai sufereau.

Deşi astfel de studii demonstrează că suferinţa produsă inima frântă este asociată cu obsesia şi jalea, descoperirile sunt limitate. Concluziile provin, în mare, din cercetări în care participanţii au fost rugaţi să se gândească la foştii parteneri, un lucru pe care oamenii nu îl fac constant.

Din fericire, pentru mulţi oameni, sentimentul de inimă frântă provocat de despărţirea de parteneri dispare odată cu trecerea timpului, iar viaţa revine la normal.

Sursa: Scientific American
Autor: Ziarul National
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.00 1 USD 17.34 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri