Cum au scăpat șase tineri de o instituție rezidențială
1871
Viața a șase tineri s-a schimbat esențial în urma deschiderii Casei comunitare din s. Chirca, raionul Anei Noi. După ce au locuit ani de zile în internatul din Orhei, acum tinerii au o șansă la viață. Au o casă numai a lor și se pot bucura din plin de viață.
Victor are 29 de ani și este din Anenii Noi. Timp de 23 de ani s-a aflat în Casa-internat pentru copiii cu deficiențe mintale (băieți) din Orhei. Tânărul spune că, de 4 luni, de când a fost deschisă Casa comunitară se simte mult mai bine și a reușit să-și facă o mulțime de prieteni prin sat. „E tare bine aici. În cameră stăm câte doi și avem de toate. Mâncare bună, baie, curat și e călduț. Putem și să muncim: greblăm, punem în pământ, dar și desenăm, ascultăm muzică. Și chiar mi-am făcut prieteni noi: Robert”, spune încântat Victor.
Totodată, tânărul a povestit și despre coșmarul trăit în internat. „Acolo nu e bine. Te bate dacă nu ești cuminte. Te ține câte 10 zile în izolator și nu te hrănește. Nu ieși la plimbare. Nu prea sunt bune dădăcile. Trebuie de scos și pe băieții ceilalți de acolo”, zice băiatul.
Petru, un alt tânăr din satul Calfa, a petrecut și el nouă ani în inetrnatul din Orhei. A povestit despre aceleași orori prin care a trecut și Victor, dar astăzi e fericit că a scăpat de-acolo și că acum e gospodar la casa lui. „Îmi place să ascult muzică. Am învățat să-mi fac patul după ce mă trezesc dimineața. Privesc la televizor și nu ne bate nimeni”, explică Petru.
Tinerii beneficiază de servicii de îngrijire specializată din partea unei echipe de suport, care îi ajută să obțină cât mai multă independență și să-și dezvolte propriul potențial. Serviciile acordate sunt prestate în funcţie de nevoile individuale ale fiecărei persoane şi se axează, în mare parte, pe acordarea îngrijirii calitative şi învăţarea abilităţilor elementare pentru viaţă precum: abilitatea de a mânca fără suport, abilitatea de a coordona mişcările în spaţiu, abilitatea de a se îngriji de igiena proprie, de a se îmbrăca, dar sunt implicați și în activităţi de menaj, vocaționale, recreative, inclusiv în stabilirea unor relaţii sociale.
„Din cei șase băieți, trei sunt în scaunul cu rotile. Respectiv, cu aceștia lucrează kinoterapeutul. Și am observat o schimbare pozitivă la dânșii. Zâmbesc, chiar spun și câteva cuvinte. Cei care se pot deplasa pe propriile picioare - Petru, Victor și Efim - au devenit mai responsabili și dau câte o mână de ajutor pe la bucătărie, lucrează în grădină. Și-au făcut prieteni, joacă fotbal cu băieții din sat”, menționează directorul Casei comunitare, Ion Măgureanu.
Casa comunitară este un serviciu social destinat persoanelor cu dizabilități mintale care necesită protecție, îngrijire și asistență, pentru a se dezvolta și include în societate. „Serviciul social „Casa comunitară” asigură dreptul de a trăi în comunitate persoanelor cu dizabilități. Posibilități de integrare în familiile biologice nu sunt și nici servicii de tip familie, de aceea acest serviciu rămâne ca o alternativă pentru persoanele care necesită suport și ghidare permanentă. Tinerii pot să interacționeze cu oamenii din sat, să-și facă prieteni și să beneficieze ca oricare cetățean al societății de servicii sociale, medicale. Sunt cetățeni înscriși în comunitate cu drepturi egale, depline, ceea ce–i face să se simtă mult mai bine, decât după gardul instituției rezidențiale”, a declarat managerul pentru servicii comunitare de asistență socială de la „Keystone Moldova”, Parascovia Munteanu.
Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei (MMPSF) dă asigurări că în următorii ani acest serviciu va fi extins, iar internatele psihoneurologice din țară vor fi lichidate. „Acest serviciu social este nou pentru R. Moldova și nu este dezvoltat în toate raioanele țării. În contextul reformei de dezinstituționalizare, se creează aceste servicii la nivel comunitar. De aceea, în următorii 4-5 ani toate persoanele din instituțiile rezidențiale vor fi plasate în servicii alternative”, a declarat viceministrul MMPSF, Gheorghe Țurcanu.
Serviciul social „Casa comunitară” din s. Chirca a fost creat de către Consiliul raional Anenii Noi cu suportul organizației „Keystone Moldova”. În prezent, în R. Moldova sunt opt case comunitare, care oferă servicii pentru 44 de copii și tineri.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
21.09.2026
18:37
21.09.2026
18:08
21.09.2026
17:59
21.09.2026
17:40
21.09.2026
17:39
21.09.2026
17:17
21.09.2026
17:03
21.09.2026
16:41
21.09.2026
16:25
21.09.2026
16:18
21.09.2026
15:55
21.09.2026
15:44
21.09.2026
14:25
21.09.2026
14:15
21.09.2026
14:13
21.09.2026
13:44
21.09.2026
13:39
21.09.2026
13:37
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:20
21.09.2026
13:15
21.09.2026
13:01
21.09.2026
12:41
21.09.2026
12:06
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură



















