Copii din R. Moldova și România, împreună la Festivalul „Voci de Îngeri” de la Suceava
2616
Copii şi tineri din peste 40 de cluburi şi şcoli de muzică din ţară şi din Republica Moldova vor participa, în perioada 13-14 aprilie, la cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineri „Voci de Îngeri”, organizat de Asociaţia Culturală Romantic ART, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Suceava, precum şi cu Teatrul „Matei Vişniec”.
Potrivit organizatorilor, manifestarea este un concurs de interpretare ce are ca scop promovarea creaţiei şi artei interpretative, descoperirea şi promovarea copiilor şi tinerilor talentaţi în interpretarea muzicii uşoare (pop) specifice vârstei, dezvoltarea spiritului de competiţie şi corectitudine între copii şi tineri de vârste apropiate, dorindu-se a fi şi prilej de bucurie, întâlnire, cunoaştere şi prietenie între participanţi.
Concursul Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineri „Voci de Îngeri” se adresează copiilor şi tinerilor din palatele şi cluburile copiilor, grădiniţe, şcoli, licee, asociaţii culturale şi şcoli private din ţară şi din ţările vecine, organizatorii propunându-şi ca acest festival să devină să devină unul dintre cele mai importante şi de tradiţie pentru tinerii şi copiii din România.
Juriul festivalului-concurs este compus din nume prestigioase din domeniul muzicii uşoare şi al culturii româneşti (compozitori, artişti interpreţi, profesori, oameni de radio), respectiv Mihai Alexandru, Luminiţa Anghel, Aurelian Temişan, Tudor Turcu, Claudiu Bulete, Marcel Iorga, Mihaela Gârlea, Florin Fodor, ce va juriza la Suceava 150 de copii şi tineri talentaţi cu vârste cuprinse între 4 - 25 de ani.
Criteriile de jurizare vor avea în vedere timbrul, amplitudinea, emisia vocală, dicţia, intonaţia, prezenţa scenică, interpretarea artistică, elemente de originalitate, stil interpretativ, expresivitatea, costumaţia sau coregrafia.
Marele Trofeu va fi acordat unui singur concurent care a obţinut punctajul cel mai mare din concurs, indiferent de categoria de vârstă.
Grand Prix-ul Festivalului în valoare de 2 000 de lei roânești va fi oferit de Compania Fly Music Romania.
În spectacolul din Gala de Premiere vor evolua Luminiţa Anghel, Aurelian Temişan, Tudor Turcu alături de cunoscuta trupă suceveană „Artis Band”.
Printre invitaţii festivalului se mai numără şi câştigătoarea primei ediţii a concursului, Daria Pintilie din Piatra Neamţ, Luca Gabriel Morar, elev al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava şi dansatorii suceveni de la Bucovina Dance Studio.
Sursa: Agerpres
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
22.08.2026
01:09
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:53
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina
















